Platforma unionistă Acțiunea 2012 organizează o acțiune de protest, sub forma unui flash-mob, vineri, la ora 14:00, în fața Guvernului de la Chișinău, pentru a denunța incompetența și ineficiența Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, instituție responsabilă de organizarea recensământului populației.
,,Până în prezent, Biroul nu a reușit să asigure transparență procedurală cu privire la desfășurarea celei mai importante acțiuni statistice oficiale de înregistrare a populației. Solicitați în repetate rânduri să ofere informații referitoare la programul de organizare și desfășurare a recensământului populației, angajații Biroului Național de Statistică s-au eschivat de la furnizarea oricăror răspunsuri, ba chiar s-au arătat nedumeriți că societatea civilă este interesată de aceste aspecte. Totodată, funcționarii plătiți din banii contribuabililor nu cunosc data exactă a desfășurării recensământului”, se arată într-un comunicat al coaliției.
Platforma unionistă Acțiunea 2012 consideră că transparența unei instituții publice în organizarea unei proceduri care îi vizează pe toți cetățenii Republicii Moldova asigură predictibilitate, așadar și operativitate în prezentarea unor rezultate corecte. Pe această cale, coaliția de asociații non-profit solicită Biroului Național de Statistică asumarea răspunderii cu privire la buna desfășurare a recensământului populației din Republica Moldova.