Un aport considerabil în acest sens l-au adus poeții acelor ani. Pentru ca „arta” lor să fie accesibilă „norodului truditor” poeții au introdus în circuit următoarele cuvinte: selsovet – sovietul sătesc; raicom – comitetul raional; zvenevoi – şef de echipă (în colhoz); voczal – gara; bolniţa – spital; otread – detaşament; pehotă – infanterie; listovca – foie volantă; zalpul (Aurorei) – salvă; şahtior – miner; predsedatel – preşedinte; ţeh – secţie, atelier; nagrada – decoraţie, medalie ș.a.
Cea mai elogiată figură era cea a lui Stalin. Basarabenii, „ocupați de boierii și capitaliștii români”, îl așteptau pe „Stalin, salvatorul”: „Dar şi-n robia neagră, pe sub biciuri crude,/ Nădejdea niciodată-n viaţă n-am pierdut,/ Că am ştiut că Stalin în Kremlin ne-aude, /Şi că din chin ne-a scoate am ştiut”. Când Moscova „lupta pe viaţă şi pe moarte/ În cel mai aspru clocot de război/ De-acolo Stalin însămna pe hartă/ Un drum de slobozire şi-nspre noi. Și mare jale a mai fost când Stalin a murit, plângeau nu numai bătrânii, dar și copiii: „În zîua ceea şi-au udat bucvarul/ Cu lacrimi milioane de copii/ Şi nu credeau, nu pricepeau şcolarii,/ Cum oare Stalin a putut muri”!
Și iată că acești copii, care, la moartea lui Stalin, au udat cu lacrimi „bucvarul”, azi oameni bătrâni, vor înapoi, în fosta URSS, numită azi Uniunea Vamală… Azi, acești bătrâni se adresează cu aceleași lozinci, ca în anii ”50 ai secolului trecut: „Surori şi fraţi,/ Aţi fost argaţi,/ Bătuţi fără de milă/ De cei boieri români./ Voi n-aţi văzut lumină,/ Trăind ca nişte câini”! Ei visează la „prietenia dintre popoare”: „Şi atuncea, când Budjacul nostru/ S-a pârlit de săceta cei mare,―/ Pâine ne-a trimis Dnepropetrovskul, Harcovul ― sămânţă şi tractoare”. „Prietenia popoarelor” se cimenta din copilărie, prin învățarea limbii ruse.
