,,Tăcerea de la Chişinău nu e nici diplomatică, nici liniştitoare, pentru că Republica Moldova nu are nicio şansă să se apere împotriva colosului rusesc de una singură. Despre sprijinul din afară să nu ne facem iluzii, s-a bazat şi Ucraina pe el şi a rămas fără Crimeea şi cine ştie ce mai urmează. Fără să fim apocaliptici, singura şansă a Republicii Moldova este să aleagă braţele României. Altfel, la Chişinău se va vorbi în curând doar rusa”, punctează Bogdan Diaconu.
Totodată, deputatul de la București crede că reunificarea cu România trebuie făcută cât mai repede, pentru un viitor bun al locuitorilor celui de-al doilea stat românesc. ,,Acesta este un astfel de moment unic pentru Republica Moldova, care poate alege între reunificarea cu România, aşa cum orice logică istorică şi naturală o presupune, sau reunificarea cu URSS-ul renăscut. Puterea acestei decizii se află însă în mâinile celor de acolo”, menționează acesta. Bogdan Diacono amintește și că de curând, asociații unioniste au început o campanie de informare cu privire la beneficiile reîntregirii naționale și că oamenii politici de la Chișinău trebuie să ofere un răspuns pe măsură.