Unul dintre autorii proiectului, Liliana Palihovici, a menționat că amânarea datei are loc din cauza faptului că sursele financiare necesare vor veni din afara Republicii Moldova la finalul lunii martie.
InfoPrut amintește că până în prezent nu a fost anunțată modalitatea de recrutare a recenzorilor, care ar trebui să fie în număr de 11.000, după cum nici metodologia desfășurării recensământului. De asemenea, mai multe variante ale formularului pentru recensământ au fost prezentate în mass-media în ultimele săptămâni, ceea ce a creat confuzie cu privire la o formă finală a acestui formular.