Rusia a dat semnalul limpede că nu mai este interesată de existenţa unei zone gri, că a cam trecut vremea statelor tampon, a mlaştinilor neclare de la periferia zonelor de influenţă. Un viitor elveţian nu este posibil pentru Republica Moldova, nu este de ajuns să îţi declari neutralitatea, trebuie şi ca puterile vecine să fie de acord cu această neutralitate. Faptul că Ucraina era neutră din punct de vedere militar nu i-a folosit la nimic în ultimele săptămâni, unii chiar ar spune că i-a dăunat foarte tare.
Bineînţeles, se aude din ce în ce mai puternic cântecul sirenelor care îşi primesc partiturile de la Moscova. Mulţi prezintă acest cântec ca pe unul ademenitor, mie mai degrabă îmi sună a zbierete măgăreşti. Zilele acestea a apărut în presa de la Bucureşti un interviu cu autorul acestor librete răcnite la Chişinău, nimeni altul decât Aleksandr Dughin. Departe de a fi vreo minte luminată sau vreo forţă intelectuală ieşită din comun, Aleksandr Dughin îşi deschide referirile la România prin mutarea clasică a încercării de captare a bunăvoinţei. Îi laudă nestăvilit pe Lucian Blaga şi Mircea Eliade, ridică în slăvi cultura română. Apoi face apologia creştinismului ortodox comun ruşilor şi românilor – cu precizarea că Moscova e a treia Romă. Şi de aici încep problemele şi ofertele: Dughin propune unirea României cu Republica Moldova în schimbul trecerii României de partea Romei vorbitoare de limbă slavă. Tot Dughin spune că România nu mai este o ţară suverană câtă vreme face parte din NATO şi UE, acesta este motivul pentru care Rusia este reticentă.
