Autoritățile separatiste de la Tiraspol amenință că nu vor participa la următoarea rundă de negocieri în format „5+2”, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare la Viena, în cazul în care Chișinăul nu va elimina unele accize pentru companiile din stânga Nistrului.
Negociatorii şefi din partea Chişinăului şi Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, au avut marţi, 1 aprilie, o întrevedere la Chișinău în care au discutat despre situația școlilor cu predare în grafia latină, libertatea circulației, cultivarea terenurilor aflate în regiunea controlată de regimul de la Tiraspol şi unele subiecte de pe agenda reuniunii în format „5+2”, informează Agerpres.
Deși, discuțiile au durat câteva ore, părțile nu au ajuns la nicio înțelegere privind chestiunile discutate.
„Este evident că sunt multe probleme în special în lumina evoluţiilor şi pe plan geopolitic şi pe plan intern”, a declarat după întrevedere Eugen Carpov.
Potrivit sursei, Nina Ştanski a confirmat că nu s-a ajuns la un consens în mai multe chestiuni. În acest context, așa-zisul ministrul de externe de la Tiraspol a ameninţat că dacă săptămâna aceasta Parlamentul de la Chişinău nu va anula unele accize pentru agenţii economici din stânga Nistrului, atunci reprezentanţii Tiraspolului nu vor participa la negocierile în format „5+2”.
„Nu putem confirma participarea la negocierile din 10 şi 11 aprilie pentru că partea moldovenească nu şi-a îndeplinit angajamentul de a scoate acciza discriminatorie la import. Apreciem că proiectul a fost discutat în Parlamentul Republicii Moldova, adoptat în prima lectură, dar până acum acciza nu a fost eliminată”, a precizat Ştanski.
În acest sens, Eugen Carpov a amintit că Parlamentul de la Chișinău a votat în prima lectură legea respectivă şi a dat asigurări că săptămâna aceasta va fi votată şi în lectură finală. Dată fiind situația, Eugen Carpov şi Nina Ştanski vor avea încă o întrevedere luni, la Tighina.
InfoPrut precizează că următoarea rundă de negocieri pe tema soluționării conflictului transnistrean în formatul „5+2” este programată pentru 10 -11 aprilie la Viena.