Filiala gălăţeană a PDL a stabilit o strategie comună de sprijin reciproc cu filialele din raioanele Cahul, Leova şi Cantemir ale Partidului Liberal Democrat (PLD) din Republica Moldova, a anunţat duminică, la Galaţi, deputatul PDL Mircea Toader.
Potrivit acestuia, strategia comună se referă la susţinere reciprocă la alegerile europarlamentare din România şi cele parlamentare din Republica Moldova, scrie Jurnalul Național.
,,Vom face o strategie comună având ca obiective obţinerea a cât mai multe voturi din parte PDL la europarlamentare şi, totodată, obţinerea pentru PLD a cât mai multe voturi la alegerile parlamentare din Republica Moldova, de la sfârşitul lunii noiembrie”, a precizat Toader.
Existenţa acestei strategii a fost confirmată şi de liderul PLD Cahul, deputatul Ion Butmalai. ,,Noi deja avem o înţelegere între partidele politice. Vom susţine candidaţii PDL la opţiunea cetăţenilor, pentru că până la urmă decizia aparţine cetăţeanului. Fiecare cetăţean va vota la decizia personală, dar noi, totuşi, avem relaţii foarte strânse cu PDL şi vom susţine candidaţii PDL”, a punctat Butmalai.
Mircea Toader a menționat că PDL va fi reprezentat de PLDM în secţiile de votare deschise în Republica Moldova pentru europarlamentare.