• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

16 reguli în Republica Moldova

Ana Maria Lazar by Ana Maria Lazar
25 aprilie 2014
in Puncte de vedere
0
16 reguli în Republica Moldova
0
SHARES
36
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Leah, o americancă care s-a mutat în Republica Moldova, în Bălți, scrie pe blogul său, ithinkaboutthateveryday.wordpress.com, care sunt cele 16 reguli din statul care a adoptat-o.

1. Îmbrăcatul pentru mers la magazin, la școală, pentru plimbări în oraș

În special femeile din Republica Moldova, care locuisc în mediul urban, adoră să se îmbrace frumos, să se fardeze și să poarte tocuri pentru orice activitate. “Fetele de aici sunt, în cea mai mare parte, foarte frumoase și au grijă de ele”, iar frumusețea este mai mult o valoare decât un simplu cuvânt.

2. Mare afinitate pentru alcoolul făcut în casă

Aproape fiecare familie produce vin, iar unele produc și rachiu. “Trebuie să ai grijă de unde iei oricare din aceste produse pentru că uneori oamenii ard cauciucuri dacă nu își permit zahăr pentru producerea alcoolului, iar consumarea acestui tip de alcool poate duce la orbire”, scrie Leah, deși recunoaște că nu a întâlnit personal niciun astfel de caz.

3. Copiii locuiesc cu bunicii

Este un lucru obișnuit în Republica Moldova ca nepoții să locuiască cu bunicii pentru că o mare parte a populației active este plecată la muncă în afara țării. Uneori, copiii locuiesc singuri, în timp ce părinții sunt plecați din țară.

4. Răspuns complet și sincer la întrebarea “Ce faci?”

În Republica Moldova, întrebarea “Ce faci?” presupune un răspuns sincer și complet, nu doar un “Bine, mulțumesc”, de complezență.

5. Nimeni nu zâmbește străinilor

Zâmbetele în Republica Moldova sunt sincere și destinate doar prietenilor și familiei. Zâmbitul în public, fără un destinatar cunoscut, este o modalitate de a repera străini.

6. Statul la masă pentru câteva ore

Când se întâlnesc mai mulți oameni la masă, stau cu orele, timp în care mănâncă, beau și vorbesc. Apoi mai vorbesc o perioadă, mănâncă și beau din nou. De obicei, aceste mese au un caracter festiv.

7. Gențile nu se aruncă

Oamenii din Republica Moldova aruncă genți foarte rar, pentru că nu știi niciodată când ai putea avea nevoie de ele. Aproape orice pungă de cumpărături este echivalentul unei genți, iar refolosirea lor este o idee bună pentru economisit bani sau pentru mediu.

8. Prepararea unei cantități uriașe de mâncare pentru musafiri

Aproape niciodată nu sunt mai puțin de șase feluri de mâncare pe masă, chiar dacă este vorba de o masă pentru trei persoane. Cea mai mare parte din mâncare are multă maioneză.

9. Multe toasturi

Unii toastează pentru sănătate, dar, în general, trebuie să te aștepți la glume, multe urări și un toast pentru fiecare băutură. În timpul unei mese se fac în jur de zece toasturi pe oră, dar este puțin probabil să auzi același toast de mai multe ori. Există un toast și pentru evitarea toasturilor, ‘hai devai!’.

10.  Împrietenirea imediată cu străini

Și invitarea acestora acasă pentru coniac sau vin făcut în casă după numai 10 minute de conversație. În Republica Moldova se spune că sunt oameni pe care îi cunoști, oameni pe care nu îi cunoști și oameni cu care ai petrecut.

11. Cadouri pentru invitații la masă

Când esti invitat la cineva acasă, se obișnuiște să duci ciocolată sau vin, dar pentru a impresiona gazdele e necesară o stică de coniac. În plus, poți să duci flori sau prăjituri.

12. Desfacerea unei banane din partea fără coadă

Oamenii din Republica Moldova desfac bananele întotdeauna din partea fără coadă și folosesc partea opusă pentru a ține banana în mână, lucru dubios pentru o americancă.

13. În interior se poartă doar papuci

Când intri într-o casă trebuie să îți lași încălțămintea la ușă întotdeauna, regulă care are sens într-o regiune plină de praf. De asemenea, când te descalți, primești papuci, chiar și vara.

14. Curentul cauzat de geamuri deschise

Mulți oameni cred că vântul are puterea să te îmbolnăvească. Unii nu sunt de acord cu deschiderea ferestrelor în casă sau în autobuze aglomerate nici măcar vara. Unii cred că se formează curenți de aer când o fereastră și o ușă sunt deschise în același timp, în aceeași casă.

15. Felicitări la ieșirea din saună

Oamenii își spun reciproc, în rusă, „S lyogkim parom!” la ieșirea din saună.

16. Timpul este un concept mai degrabă fluid

Oamenii sunt foarte toleranți la lipsa de punctualitate. Nu este neobișnuit ca cineva să întârzie jumătate de oră sau o oră la o întâlnire, fără să dea vreo explicație sau să prezinte scuze. Un alt trend cultural în Republica Moldova este lipsa exprimării părerilor negative în public.

Tags: cadoucurentmaionezamancaremasareguliRepublica Moldovasaunatoast
Previous Post

John McCain: Rusia ar putea ocupa regiunea transnistreană

Next Post

Voluntarul zilei: Eugen Nicov

Next Post
Voluntarul zilei: Eugen Nicov

Voluntarul zilei: Eugen Nicov

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.