Senatul a adoptat legea cetățeniei luni, 28 aprilie, într-o formă simplificată. Etnicii români din afara țării pot obține cetățenia română dacă știu limba română, probează loialitate față de statul român și au vârsta de peste 18 ani.
Întrebat de InfoPrut despre adoptarea tacită a legii, unul dintre inițiatorii legii, Viorel Badea, a declarat că “da, este adevărat. Adoptarea tacită a fost posibilă datorită raportului favorabil elaborat de Comisia Românilor de Pretutindeni”.
Cei care solicită cetățenie română trebuie să să cunoască limba română şi să posede noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsura suficientă pentru a se integra în viaţa socială şi să cunoască prevederile Constituţiei României.
Inițiatorii legii au menționat în expunerea de motive că politica de acordare preferenţială a cetăţeniei pe criterii istorice poate fi regăsită atât în legislaţia unor state membre vechi ale Uniunii Europene, precum Franţa, Spania, Germania şi Marea Britanie, cât şi în ţări care au aderat recent la blocul comunitar, cum sunt Bulgaria, Polonia şi Ungaria.
“Noi ne-am gândit că acest lucru este extraordinar de bun pentru românii de pretutindeni, mai ales pentru faptul că un cetățean al altui stat care obține cetățenia română poate să fie, practic, un ambasador al României oriunde în lume. Cu atât mai mult, cu cât Uniunea Europeană începe să devină un model de civilizație, o țintă către care tindem nu numai noi, cei care locuim în Europa, ci și cetățeni ai altor state extracomunitare” – a declarat pentru InfoPrut senatorul Viorel Badea.
Potrivit parlamentarului, principalii beneficiari ai noii legi vor fi românii din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Albania, unde există cele mai multe solicitări în acest sens. Totodată, politicianul asigură că obţinerea cetăţeniei României de către etnicii români din aceste ţări nu va afecta statutul lor de cetăţean al statului de reşedinţă. “Este foarte important ca statele menționate să aibă pe teritoriul lor cetățeni europeni. Românii din aceste ţări, în momentul în care vor obține cetățenia României, vor deveni automat și cetățeni europeni și consider că aceasta este o oportunitate pentru țările respective, pentru că acești noi cetățeni români vor putea promova în statele de reședință atât valorile europene, cât şi cele naționale românești. De asemenea, aceștia vor purta cu ei valorile statelor în care s-au născut și le vor promova interesele nu numai în relația cu Bucureștiul, ci și în relația cu Bruxellesul. Prin urmare, consider că aceasta este o oportunitate inclusiv pentru țările în care avem etnici români solicitanți de cetățenie a statului nostru” – a menționat senatorul.
În ceea ce privește procedura birocratică a procesului de obținere a cetățeniei române conform acestui proiect de lege, senatorul precizează că se încearcă amendarea Legii în primul rând pentru a veni cu o variantă rapidă de obținere a cetățeniei române de către etnicii români din Ucraina, Serbia sau din oricare al stat.
Membrii Comisiei românilor de pretutindeni au susţinut că acest proiect trebuie să fie adoptat deoarece există prevederi identice şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene. Ei au mai arătat că adoptarea acestor modificări legislative ar soluţiona foarte multe dintre aspectele negative ale agendei bilaterale a statului român în relaţia cu statele din vecinătate şi Balcani în ceea ce priveşte comunităţile româneşti, potrivirt Mediafax.
Legea urmează să fie transmisă Camerei Deputaților, for decizional.