Cheia soluționării problemei transnistrene nu se mai află la Moscova, ci la Chișinău, iar misiunea de pacificatori trebuie reformată, reiese dintr-un studiu prezentat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale Viitorul.
Studiul “Reforma misiunii de pacificare în Transnistria: o premisă pentru soluționarea conflictului” relevă că, deși Moscova este responsabilă pentru situația din stânga Nistrului, soluția pentru problema transnistreană nu strebuie să cadă exclusiv în responsabilitatea Rusiei, “cheia soluționării problemei transnistrene aflându-se la Chișinău”.
Chişinăul înţelege că dividendele vizibile de orice natură, în particular, economice, obţinute de către anumite cercuri de putere din Moscova, în urma susţinerii şi alimentării situaţiei de status quo în estul Moldovei, nu este un scop în sine, care cuprinde totalmente interesele Rusiei, care au şi determinat „designul” problemei transnistrene. Iar un cost anumit, raţional în această problemă pur şi simplu nu există (renunţarea efectivă la suveranitate şi abaterea de la statalitate solicitate, sub diferite pretexte, inclusiv şi în formularea nu atît de agresivă, dar totuşi poruncitoare „fă ca mine!” nu pot fi considerate raţionale). Totodată, este clar, că formatul existent de negocieri „5+2”, care după performanţă nu diferă cu mult de formatul „5” precedent, şi mai rău, sau oricare altul, în care va exista „variabila” introdusă de Moscova sub denumirea de „a doua parte la conflict”, pentru evitarea implicării corespunzătoare proprii în acest rol, nu corespunde caracterului şi esenţei problemei transnistrene.
Potrivit expertului IDIS, Eduard Ţugui, unul dintre autorii studiului, în timp ce UE şi alţi actori internaţionali au dezvoltat misiuni de menţinere a păcii care se concentrează mai mult pe gestionarea crizelor, consolidarea statului de drept, administrarea civilă şi protecţia civilă, modelul rus al misiunii de pacificare este mai specific, cu un accent pe securitate şi cu folosirea acestui mecanism pentru a legitima prezenţa sa militară în spaţiul post-sovietic. Expertul este sigur că soluţionarea conflictului transnistrean este imposibilă fără reformarea misiunii existente astăzi, relatează IPN.
Expertul de la Institute of World Policy din Kiev, Leonid Litra, co-autor al studiului, a spus că au trecut aproape 22 de ani, dar misiunea nu a evoluat de la un mecanism provizoriu, conceput pentru a pune capăt ostilităţilor, la o misiune destinată să creeze încredere în procesul de reglementare a conflictului şi apropiere dintre cele două maluri. Prin urmare, actuala misiune de menţinere a păcii trebuie să fie transformată într-o misiune internaţională de monitorizare, civilă, care ar avea un mandat clar, sarcini concrete, ar fi imparţială şi în conformitate cu standardele ONU, relevă IPN.
Al treilea autor, expertul Corneliu Ciurea a precizat că transformarea actualei misiuni de pacificare într-o misiune internaţională eficientă nu este o sarcină uşoară, din cauza instabilităţii în regiune, precum şi refuzului Rusiei de a accepta schimbări în formatul actual. Potrivit lui Corneliu Ciurea, cel mai pozitiv scenariu este cel în care părţile sunt de acord să reformeze misiunea, ceea ce ar presupune o regândire a procesului de luare a deciziilor de către Comisia Unificată de Control şi un mecanism de rotaţie a înalţilor funcţionari, precum şi o misiune care ar fi concentrată mai mult pe aplicarea legii şi asigurarea respectării drepturilor omului, inclusiv dreptului la libera circulaţie. Al doilea scenariu presupune că situaţia ar degenera treptat fără a oferi soluţii, iar cel mai pesimist scenariu este că situaţia în Zona de Securitate degenerează brusc şi forţează Chişinăul să părăsească formatul de pacificare.
Studiul a fost elaborat în colaborare cu Institute of World Policy din Kiev şi cu susţinerea financiară a German Marshall Fund, potrivit Adevărul.