• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

(FOTO) Ziua Europei cu steaguri tricolore

Iulia Modiga by Iulia Modiga
10 mai 2014
in Focus
1
Ziua Europei la Chișinău
0
SHARES
15
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Ziua Europei la ChișinăuDeși în anii precedenți mai multă apă pe Prut curgea între Ziua Victoriei, marcată pe 9 mai, și Ziua Europei, cu dată fluctuantă, iată că locuitorii Chișinăului au lepădat de ieri pe azi panglicile maro-portocalii, pe care cârcotașii le numesc ,,gândaci de Colorado” și s-au avântat în Piața Marii Adunări Naționale cu accesorii europene: baloane, stegulețe, pliante și porții de mâncare din bucătăriile misiunilor diplomatice prezente la eveniment. Un tânăr care m-a abordat în dreptul standului Italiei mi-a arătat cu mândrie cana pe care o câștigase la un concurs de cultură generală, pe ea apărea micuț scris ,,Riga”.

Mult mai entuziaste erau autoritățile, cărora scena din Piața Marii Adunări Naționale le oferea cel puțin oportunitatea de a repeta discursul de mulțumire față de oficialii de la Bruxelles, că liberalizarea regimului de vize, că circulație, că bunăstare, mai-mai că nu și că automobile, pierzând nițel din vedere că potrivit rezultatelor celui mai recent Barometru de Opinie, oamenii, aka electoratul, nu prea consideră că decizia din 28 aprilie ar fi meritul celor de la putere (35%), ci al factorilor externi (49%) și că nici nu prea se dau în vânt după călătoriile prin statele UE (83% nu au călătorit în spațiul UE în ultimii 5 ani) dintr-un motiv foarte simplu: nu-s bani.
Diplomatul finlandez și șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, s-a bucurat de aplauze sincere din partea celor prezenți în Piață pentru că româna lui cu accent simpatic părea mai corectă decât a unor politicieni care traduc în gând din rusă în română când apar în fața camerelor de luat vederi.

Ziua Europei la ChișinăuCum-necum, discursul președintelui Nicolae Timofti și cel al primarului Dorin Chirtoacă, precum și prezența premierului Iurie Leancă și a președintelui Parlamentului Igor Corman pe scena din PMAN au compensat cu absența steagurilor Uniunii Europene din mulțime. Însă PMAN s-a răsfățat cu cele trei culori nelipsite de la evenimentele publice de anvergură din Chișinău: roșu, galben și albastru. Elevi, studenți, membrii ai Mișcării Civice Tinerii Moldovei, fete în port popular și băieți fistichii au fluturat zeci de steaguri ale României și au afișat un mesaj adresat oficialilor europeni: ”EU Integration through Reunification with Romania”.
Ziua Europei la Chișinău
Ziua Europei la Chișinău_Dorin ChirtoacăFotografi din toate colțurile pieței i-au prins în cadru și nici primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, nu a rămas insensibil la doleanțele tinerilor, trecând să îi salute și să îi întrebe dacă nu cumva și pe 9 mai au distribuit în centrul capitalei cărți despre indentitatea națională.
Diplomații de la standurile europene zâmbeau cu generozitate citind mesajul tinerilor, nefiind străini de alternativa Reunificării.

Politicoși, cei care au animat spiritele în PMAN au trecut și pe la standul României, salutându-i pe reprezentanții misiunii diplomatice în stil caracteristic. Video puteți urmări aici.

Ziua Europei la ChișinăuInteresați de viitorul lor, tinerii au participat și la o dezbatere publică despre Uniunea Europeană. Deși delicată sau incomodă pentru unii, întrebarea legată de varianta unirii cu România ca fiind mai facilă decât cea a integrării europene, și-a găsit replica și din partea ambasadorului României la Chișinău, Marius Lazurcă. Acesta a precizat scurt că este mai ușoară Reunirea, dar că răspunsul nu se află la București, ci la Chișinău. Altfel, cei prezenți la discuții au aflat că în 5-10 ani de la înaintarea cererii de integrare din partea Republicii Moldova ar putea deveni realitate aderarea, respectiv obținerea calității de membru în Uniune.
Ziua Europei la Chișinău

Ziua s-a încheiat cu un concert de muzică pop sau cel puțin așa se zvonește. Nicidecum fan al acestui gen muzical, m-am îndreptat spre casă, gândindu-mă la amenințările lui Rogozin, la peripețiile călătoriei acestuia cu avionul și la liniștea dinaintea furtunii.

Republica Moldova este europeană pentru că este românească.

Foto: Pavel Munteanu

Tags: ChişinăuMisiuni diplomaticereunireRomâniaTinerii MoldoveiZiua Europei
Previous Post

Autoritățile i-au confiscat lui Rogozin listele pentru recunoașterea Transnistriei

Next Post

Preşedintele Consiliului European va efectua o vizită la Chișinău

Next Post
Preşedintele Consiliului European va efectua o vizită la Chișinău

Preşedintele Consiliului European va efectua o vizită la Chișinău

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.