A venit recensământul. Dincolo de multiplele aspecte sociale, economice, educaționale, culturale sau religioase ale acestei chestionări a populației din R. Moldova, problema fundamentală va rămâne cea legată de identitatea populației majoritare a acestui stat.
În mod concret, ce limbă vorbește și dacă cei care vorbesc limba română sau „moldovenească” sunt români sau moldoveni. Și nici nu atât dacă sunt români sau moldoveni, ci dacă cei care se declară moldoveni sunt altceva decât români. Fiind în sine o formă de plebiscit asupra chestiunii identitare, este de la sine înțeleasă importanța sa pentru modelarea ulterioară a discursului politic, istoric, cultural sau lingvistic, lucru conștientizat de comuniștii lui Voronin, care înarmați în 2004 cu teoriile elaborate de Tcaciuc la „școala superioară de antropologie” și aberațiile „moldoveniste” ale lui Stepaniuc și Stati, au ajuns să-i facă atât pe români, cât și limba română un paria în societatea moldovenească. Oricum, faptul că în discursul lor politic comuniștii au accentuat natura „moldovenistă” a recensământului din 2004 (și implicit a statalității) nu a ajutat la nimic, pentru că aceste porniri erau contrare fundamentelor românești ale acestui stat, determinate de reperele istorice românești ale R. Moldova, ancorate în „Declarația de independență”, în simbolurile românești ale statului (drapel, stemă, valută, imn), în limba română și istoria românilor predate în școli și universități, dar și în percepția generală că prin felul cum a abordat rezultatele recensământului, „guvernarea roșie” nu a inventat nimic nou, ci doar a dat continuitate unei tradiții sovietice statuate începând cu anul 1941. Istoria este întotdeauna ajutătoare atunci când gândim evoluția problemei identitare prin prisma recensămintelor care s-au organizat de-a lungul timpului pe acest teritoriu, iar pentru relevanță voi face referință la trei dintre ele, care marchează trei perioade distincte din istoria Basarabiei – țaristă, românească și sovietică.
Recensământul din 1897: moldoveni, dar români
Începând cu anul 1812 bătălia pentru Basarabia a fost o confruntare specifică între naţionalismul românesc (de orice nuanţă, inclusiv ceauşistă în contextul Războiului Rece), care dorea reîntoarcerea în sânul neamului românesc a provinciei sale istorice şi imperialismul rus/sovietic, care a fost determinat de strategii geopolitice în vederea controlului şi expansiunii asupra regiunii.