Iurie Leancă a participat la inaugurarea celei de-a patra Conferinţe internaţionale privind depășirea disparităților regionale, care se desfăşoară la Chişinău, în perioada 21-22 mai 2014.
Potrivit unui comunicat de presă, premierul a vorbit despre priorităţile de dezvoltare a Republicii Moldova, menţionând că aceasta s-a angajat ferm pe calea integrării europene.
„Politica de dezvoltare regională este o componentă importantă a agendei de dezvoltare națională, dar și un pilon solid pe care se sprijină demersul nostru european. Or, tocmai regiunile constituie baza Europei moderne, iar dezvoltarea regională este una dintre prioritățile definitorii ale Uniunii Europene. Şi noi, în Republica Moldova, suntem convinși de faptul că orice politică economică sau socială promovată de stat trebuie să aibă o reflecție regională”, a declarat Leancă.
Totodată, șeful Executivului de la Chișinău a subliniat importanţa dezvoltării regionale pentru realizarea obiectivelor principale ale Guvernului: crearea locurilor de muncă, creşterea economică, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi dezvoltarea durabilă. În acelaşi timp, Iurie Leancă a opinat că polarizarea proceselor economice în favoarea capitalei, precum și structura economică perimată moștenită de la sistemul sovietic a generat niște dezechilibre economice și sociale majore, efectul cărora este abandonarea spațiului rural de către tineri, emigrarea forței de muncă peste hotare și degradarea infrastructurilor.
„Suntem însă hotărâţi să schimbăm această stare lucruri. Dovadă este şi faptul că pentru noi politica regională este un instrument de solidaritate financiară, o forţă motrice a coeziunii şi a integrării economice, care să aducă beneficii concrete cetăţenilor defavorizaţi şi regiunilor mai puţin dezvoltate. Tocmai de aceea, reducerea disparităților și decalajelor între regiuni – în special, în ceea ce priveşte venitul şi gradul lor de dezvoltare – reprezintă principiul de bază al politicii de coeziune pe care o urmează Guvernul, iar cooperarea internațională în acest sens este definitorie”, a mai spus Leancă.