Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” a prezentat joi, 22 mai, studiul „Veșnica resetare a dosarului educațional: problemele existente și necesitatea cooperării dintre Chișinău și Tiraspol”.
Potrivit informațiilor, studiul analizează negocierile dintre Chișinău și Tiraspol în domeniul educației, printre care, „recunoașterea și echivalarea actelor de studiu emise de instituțiile de învățământ din Transnistria, aspectele fenomenului de nostrificare și dosarul școlilor din regiunea transnistreană cu predare în grafie latină aflate sub jurisdicția Chișinăului”.
Autorul studiului, Corneliu Ciurea, a precizat că studiul surprinde momentele vulnerabile ale relației dintre Chișinău și Tiraspol în cadrul dosarului educațional.
„Așteptările noastre nu sunt tocmai optimiste. Am putea să ne trezim cu cel mai rău scenariu – închiderea școlilor cu predare în grafie latină. Cele mai stringente probleme în acest dosar este numărul scăzut de elevi în aceste școli, cheltuielile exagerate pentru întreținere, imposibilitatea definirii statului acestora”, a precizat Ciurea.
Acesta a subliniat că dosarul educațional rămâne extrem de dificil. „Chișinăul folosește în continuare strategia apelării la dreptul internațional, refuzând să facă concesii pe motivul imposibilității violării normelor internaționale. În replică, Tiraspolul utilizează vulnerabilitatea școlilor cu predare în grafie latină”, a explicat Ciurea.
„Administrația transnistreană sesizează foarte bine eficiența acestui șantaj, înțelegând că autoritățile de pe malul drept nu pot renunța la aceste școli. Drept consecință, poziția Chișinăului în cadrul acestui dosar este destul de precară, fiind deseori nevoit să caute sprijin din partea partenerilor occidentali – SUA, UE și, ocazional, OSCE”, mai spus autorul.
Documentul poate fi consultat aici.
Studiul privind problema educației din regiunea transnistreană a fost elaborat de IDIS „Viitorul” cu sprijinul financiar al Balkan Trust for Democracy, un proiect al German Marshall Fund al Statelor Unite ale Americii.