1. Acum nişte ani reveneam de la Bucureşti, unde-mi apăruse o carte.
La vama moldovenească vameşul mă întreabă grav:
– Ce aveţi în geantă?
– Cărţi.
– Vreau să le văd.
Deschid geanta. Ia o carte în mână, din cele vreo treizeci cu acelaşi titlu, şi o răsfoieşte.
– Dar ştiţi că nu aveţi voie să introduceţi cărţile în ţară?
– Eu sunt autorul acestor cărţi, zic, dar vameşul mă pune imediat la punct:
– Vă cred, dar dumneavoastră o să le vindeţi şi o să aveţi profit din ele.
– Sunt exemplarele pe care mi le-a dat editura în loc de onorariu.
Funcţionarul aşază cartea deasupra celorlalte din geantă şi, cum îl văd un pic mai îmbunat, îi propun:
– Să vă dau o carte…
Iau cartea şi-l întreb numele, ca să-i scriu pe ea şi câteva cuvinte.
El ezită o clipă, apoi îmi spune:
– Domnu’ Dabija, mai bine daţi-mi 50 de lei.
Şocat de pragmatismul lui, spun:
– I-o daţi atunci băiatului Dumneavoastră. Aveţi vreun copil?
– Am. Dar nici el nu citeşte.
Adică va fi şi el vameş, când va creşte mare.
2. Au trecut de atunci mai mulţi ani şi aproape că uitasem întâmplarea din tren.
Anul trecut am avut mai multe întâlniri cu cititori în oraşe din România.
Între altele vorbisem acolo şi despre faptul că bibliotecile din Republica Moldova nu au cărţi.
La 23 de ani de la independenţă, bibliotecile satelor şi şcolilor noastre sunt pline cu carte sovietică. Nici elevii, dar nici profesorii, nu au cărţile care se predau în şcoală.
Ce să-i faci, ţară săracă!
3. La începutul anilor ’90 îmi telefonase un fost coleg de facultate, Gheorghe R. din Briceni. Mă întreabă:
– Tu ai citit „Baltagul” de Mihail Sadoveanu?
– L-am citit.
– Vin duminică la Chişinău şi am să te rog să mi-l povesteşti, că trebuie să-l predau elevilor, iar în tot raionul Briceni nu se află niciun exemplar de roman.
Ne întâlnim şi, la un pahar de bere, îi povestesc colegului conţinutul celebrului roman sadovenian. Amicul conspectează tot ce-i spun.
A doua zi secţia raională din Briceni desfăşoară un seminar pe tema „Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu”, avându-l ca raportor pe amicul meu. Acesta conducându-se de notiţele pe care şi le-a făcut, le povesteşte profesorilor de limba şi literatura română conţinutul cărţii. Profesorii, la rândul lor, îşi fac şi ei notiţe, după care pleacă, fiecare în şcoala lui, ca să le predea elevilor lucrarea inclusă în programă. Ulterior, elevii din raion au scris sute de compuneri, în care, aşa mi s-a povestit, la numele asasinului Bogza, s-a adăugat şi un prenume, care la Sadoveanu lipseşte: Geo Bogza, care este numele unui cunoscut clasic al literaturii române.
Nici astăzi „Baltagul” n-a ajuns în bibliotecile şcolilor basarabene şi… Geo Bogza, celebrul scriitor, îl omoară şi acum pe Nichifor Lipan, fiind, la rândul lui, ucis cu baltagul de către fiul oierului, momente pe care elevii le povestesc şi atunci când ajung la „Cartea Oltului”.
4. Nimic nu s-a schimbat între timp.
De ce?
Pentru că o lege aberantă interzice ca tot ce e carte românească să treacă Prutul.
Iar situaţia cărţii în Republica Moldova e mai mult decât tristă.
După mai bine de două decenii de stat independent, bibliotecile din republică sunt în continuare ruseşti.
