Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Ion Stăvilă, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, că Republica Moldova intenționează să înainteze cererea de aderare la Uniunea Europeană în 2015, iar până în 2020, ar putea încheia negocierilor privind obținerea calității de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, informează Newsfinance.ua.
InfoPrut amintește că în urmă cu o săptămână, atât actualul, cât și fostul prim-ministru de la Chișinău, Iurie Leancă și Vlad Filat, s-au declarat încrezători că Republica Moldova va obține statut de țară-candidat la UE în 2017 și va deveni membru al comunității europene în 2020.