,,Măsuri de protecție” împotriva Republicii Moldova, dar și a Ucrainei și Georgiei, vor fi introduse de Rusia dacă se va dovedi că acordurile de asociere pe care aceste state le vor semna cu Uniunea Europeană vor afecta economia rusă. Avertismentul a fost lansat de Ministerul rus de Externe.
,,Imediat ce acordurile pe care partenerii noştri din zona de liber-schimb a CSI intenţionează să le semneze cu UE vor intra în vigoare, dacă vom vedea că există efecte negative, vom lua măsuri de protecţie în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP și preluat de Mediafax.
Lavrov a mai precizat că Moscova dorește să vadă care vor fi consecințele asupra relațiilor comerciale cu cele trei state semnatare.
Discuţii cu privire la efectele semnării Acordului de Asociere de către Ucraina, Republica Moldova și Georgia vor avea loc între UE, Rusia şi Ucraina în luna iulie. ,,Suntem pregătiţi să avem consultări în orice format”, a adăugat Lavrov.
InfoPrut amintește că Republica Moldova, Georgia și Ucraina vor semna cu UE Acordul de Asociere vineri, 27 iunie.