Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă și șeful Legislativului de la Chișinău, Igor Corman, au făcut astăzi o serie de declarații cu privire la ratificarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană de către Parlamentul Rep. Moldova.
„Republica Moldova a ajuns în momentul în care va săvârşi cel mai important obiectiv: asocierea cu Uniunea Europeană. Acordul de Asociere conţine tot cadrul legal necesar şi toate premisele de cooperare cu spaţiul comunitar, prosper şi stabil”, a declarat Nicolae Timofti în cadrul şedinţei din Parlament.
„Vetăţenii Republicii Moldova merită să trăiască după voinţa şi crezul lor, nu după scenariul scris de alţii. Peste ani, istoria va consemna faptul că s-a realizat voinţa poporului, ceea ce trebuia să se facă demult”, a mai spus șeful statului.
Iurie Leancă a declarat că asocierea Rep. Moldova la Uniunea Europeană este un punct serios de cotitură, „poate, cel mai important de la declararea Independenței încoace”. Leancă a mulțumit întregii societăți și a subliniat că doar integrarea europeană îi va asigura Rep. Moldova un viitor stabil și prosper.
„Acordul de Asociere este un document ambițios, care ne oferă asociere politică și integrare economică, și care aduce procesul de integrare europeană a țării noastre la un nivel net superior și fără de precedent. Este o veritabilă agendă de reformare, bazată pe un program amplu de armonizare a legislației țării noastre cu normele Uniunii, devenind astfel fundamentul necesar pentru modernizarea țării noastre”, a mai spus șeful Executivului de la Chișinău.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a venit cu un mesaj special către întreaga clasă politică din Rep. Moldova. „Partidele Coaliției Pro Europene au mers în 2009 în fața alegătorilor cu un proiect foarte clar, pentru care am cerut votul lor. Acest proiect a vizat în primul rând scoaterea Moldovei din izolarea totală în care se afla, după ce abandonase calea europeană pe care pornise. Noi le-am spus atunci cetățenilor că drumul Moldovei spre Europa trebuie să continue, fiindcă această cale nu are alternativă. Cetățenii ne-au votat pe noi și i-au sancționat pe cei care au dat dovadă de inconsecvență, pe cei care nu mai aveau un proiect pentru Moldova”, a declarat Corman.
Totodată, acesta a subliniat că niciun partid de la Chișinău nu trebuie să profite de aceste aşteptări. „Proiectul european aparţine moldovenilor, nu unui partid. Chiar dacă suntem într-un an electoral trbuie să le arătăm oamenilor că am învăţat din greşelile trecutului şi ne putem respecta unul pe celălalt. Suntem într-un moment crucial, şi aş dori să arăt că suntem în stare să ne solidarizăm”, a mai spus Corman.
Șeful Legislativului a transmis PCRM că prin decizia de a nu vota acordul de asociere, membrii săi au ratat o șansă istorică.