Președintele României, Traian Băsescu, a declarat miercuri că Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova, Georgia și Ucraina nu presupune o imediată perspectivă de aderare a acestor state la Uniunea Europeană.
,,V-aş aduce aminte că România a semnat acordul de asociere în 1993 şi a intrat în UE în 2007. Deci, un parcurs de 14 ani de reforme dificile care au fost necesare. În acelaşi timp este foarte clar că nu te poţi gândi să ajungi la începerea unui acord, a unui tratat de intrare în Uniunea Europeană, fără ca, premergător, să ai un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Deci, aş spune că este un pas foarte important pentru cele trei ţări, în mod deosebit, în ceea ce ne priveşte, pentru Republica Moldova, dar nu înseamnă o garanţie de intrare în Uniunea Europeană, iar acordul nu prevede nicio astfel de garanţie”, a precizat șeful statului.
Traian Băsescu nu a ignorat, însă, vocile oficialilor europeni, care au luat în calcul ideea perspectivei europene a Republicii Moldova. ,,Au existat, însă, în declaraţiile preşedintelui Barroso şi ale preşedintelui Van Rompuy, afirmaţii că este o perspectivă europeană pentru Republica Moldova, ceea ce ne bucură. Este o declaraţie politică, deocamdată”, a concluzionat președintele României.
InfoPrut amintește că România a fost primul stat care a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, pe 3 iulie.