Otto von Bismarck scria că niciodată nu se spun mai multe minciuni ca în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.
Asta nu se referea, evident, la ruși fiindcă aceștia mint întotdeauna, și înainte de război și după, și înainte de vânătoare și după, și înainte de alegeri și după; rușii mint cu și fără prilej, cu și fără scop, ei mint din obișnuință, pentru orice eventualitate.
Voi, cei care v-ați născut după 1990 nu cunoașteți MINCIUNA rusă așa cum am cunoscut-o noi, cei care ne-am născut în URSS și care ne-am trăit jumătate de viață în acest Imperiu al Răului, dar care s-ar numi mai potrivit Imperiul Minciunii. E adevărat, și la noi azi se minte, minciuna fiind principalul instrument pe care politicienii îl utilizează în „lucrul” lor „cu masele”, dar această minciună nu se poate compara cu minciuna RUSEASCĂ, SOVIETICĂ din timpul URSS. MINCIUNA rusească era totală și desăvârșită, nu se mințea „selectiv”, doar într-un domeniu luat aparte, ci în toate, fără excepție: se mințea în politica internă și în cea externă, se mințea în statistică, în istorie, în geografie ș.a.m.d., peste tot, începând de la numărul de găini într-o fermă de păsări colhoznică și terminând cu numărul de bombe atomice aflate în dotarea Armatei Roșii.
Noi, basarabenii, am suferit o MINCIUNĂ dublă, deoarece, la cele enumerate, se mai adaugă MINCIUNA despre identitatea noastră etnică, istoria, lingvistica și cultura. Anume la această MINCIUNĂ se referă Grigore Vieru care în poezia „Scrisoare din Basarabia” constata: „Pe mine m-au minţit la şcoală!”/„Ce tare, Doamne,-am fost minţit!”. Sunt sigur că voi, tinerii de azi, nu realizați până la capăt ce înseamnă asta, fiindcă noi nu v-am spus.
Pe mine m-au mințit la școală…
MINCIUNA rusească nu a devenit subiect special de dezbateri în societatea noastră. După declararea Independenței pe 27 august 1991 trebuia să introducem în învățământ o disciplină specială „MINCIUNA rusă”; nu am putut face acest lucru, fiindcă și după 1991 noi am continuat să trăim cu ea, cu „Minciuna rusă”…
