Fondul de subvenţionare în agricultură urmează să fie majorat cu cinci milioane de euro, bani care vor fi oferiți din partea Comisiei Europene, a declarat ministrul Agriculturii din Rep. Moldova, Vasile Bumacov. Acesta a precizat că în condiţiile embargourilor la vin, fructe şi conserve impuse de Rusia, suma de subvenţionare este mică şi se caută noi resurse.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul a mai menționat că dacă s-ar pierde toată producţia, atunci agricultorii ar înregistra un minus de 150 de milioane de dolari.
„Însă nu se vor pierde fructele. Guvernul va procura o parte din mere pentru a le oferi la grădiniţe, şcoli şi în armată. De asemenea, colegii din România au anunţat că vor procura o anumit cantitate de mere din Moldova cu acelaşi scop. Mai avem şi piaţa Ucrainei, Belarus, UE”, a menționat oficialul.
Bumacov a mai spus că autoritățile caută în continuare soluții.
„Avem întrevederi cu producătorii şi procesatorii să vedem ce propuneri au şi ei. Ducem negocieri cu băncile comerciale ca să fie reeşalonate datoriile pe care le au producătorii agricoli. Totodată, sunt gata oricând să mă întâlnesc cu colegii din Rusia pentru a discuta”, a mai spus ministrul.