,,Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani am eu grijă” ar putea fi unul dintre proverbele împrumutate de liderul de la Kremlin în răfuiala sa permanentă cu populația pe care o conduce, cu oamenii politici pe care îi controlează, cu opoziția pe care încearcă să o anihileze, cu fostele state sovietice, cu Statele Unite ale Americii, cu democratizarea sau cu activistele senzuale de la Pussy Riot. În această logică a conflictului,Republica Moldova și Rusia își restructurează în prezent raportul bilateral printr-o tehnică a comunicării prin intermediul cărora își transmit mesaje într-o manieră incompatibilă cu relația lor oficială: ,,vorbirea cu două înțelesuri” (Goffman, 1959). Această formă de comunicare implică un tip de insinuare, de complicitate, care presupune că personajele împotriva cărora a luat naștere sunt proiectate chiar de persoanele care au inițiat-o. Astfel, între două părți relativ ostile sau distante este necesară păstrarea unei aparențe de opoziție pe care sunt obligate să le afișeze fiecare. Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a aruncat relația Chișinăului cu Moscova în aer, dar întocmai între limitele unei anticipări evidente. Măsurile de sancțiune erau pregătite, iar butonașul verde din biroul de lucru al președintelui Vladimir Putin a fost acționat pe acordurile piesei ,,Blueberry Hill”: ,,Though we’re apart/You’re part of me still…”.
