Identitatea este un concept dificil de definit în contextul unui stat proaspăt format, cu o istorie de doar câteva decenii. Astfel, în absenţa unei conştiinţe identitare solide, locuitorii statului respectiv sunt predispuşi, totodată vulnerabili, la orice acţiune din partea puterilor externe care ar putea avea efecte negative asupra nu doar a nivelului de trai din prezent, dar şi al generaţiilor viitoare.
Momentul ratificării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Republica Moldova, devenind astfel primul stat din Parteneriatul Estic care a întreprins aceste demersuri, a adus bucurie pe străzile Chişinăului, însă în regiunile din mediul rural, vestea nu a fost atât de bine primită de către locuitori[1]. Motivul acestei diferenţe de percepţie poate avea la bază două cauze: 1. Lipsa de informare şi o cultură politică artificială a aparatelor de propagandă la care sunt supuşi cetăţenii zilnic; 2. Diversitatea etnică ce a prins rădăcini în conştiinţa colectivă din acest stat (ca urmare a amestecului populaţiilor din perioada stalinistă, unii locuitori se simt astăzi ruşi, alţii români, iar alţii se consideră, pur şi simplu, moldoveni – oferirea unor studii statistice exacte a unor procente ale populaţiei referitor la apartenenţa identitară sunt dificil de realizat, din motive pur obiective).
Pentru a concretiza ceea ce am menţionat la punctul 2 de la paragraful anterior, într-un articol al publicaţiei ruseşti Nezavisimaia Gazeta se vehiculează că „Republica Moldova ar putea avea propriul Donbas”, ca reacţie la acordul de asociere. Articolul se referă la Găgăuzia, regiunea autonomă turcă predominant ortodoxă din sudul Moldovei[2]. Mai mult, în luna februarie a anului curent a avut loc referendumul pentru independenţă în Găgăuzia, în urma căruia majoritatea locuitorilor acestei zone au votat în favoarea ruperii teritoriale de Republica Moldova. „În felul său, Găgăuzia şi-a declarat deja independenţa. Dacă Republica Moldova a ales să îşi piardă suveranitatea prin aderarea la UE, regiunea separatistă (Găgăuzia) îşi va urma propria cale”, a declarat Mihail Formuzal, preşedintele regiunii separatiste găgăuze[3]. Astfel, suntem martorii unei etape continue de politică nu doar anti-românească, aşa cum suntem obişnuiţi de către vocile pro-ruse, dar şi de una anti-moldovenească. Prima etapă a creării unei disensiuni de la Patria-Mamă, anume România, am putea spune că a fost „implementată” cu succes prin crearea unor „confuzii identitare” în care cetăţenii proaspătului stat de la est de Prut să se întrebe, în fond, „cine suntem noi?”. Însă acţiunile geopolitice ale forţelor separatiste merg mult mai departe de atât, trecându-se de la utilizarea unor elemente de tip soft power, de pierdere a identităţii statale, până la evenimente politice directe de tipul referendumurilor pentru separare.
Mihail Sirkeli, locuitor al Găgăuziei şi activist în cadrul mai multor ONG-uri, susţine, de asemenea că nemulţumirea în Găgăuzia are mai puţin de-a face cu geopolitica şi mai mult cu economia locală. Spre exemplu, precizează Sirkeli, reformele fiscale ale UE au forţat Găgăuzia să trimită jumătate din veniturile sale din TVA la bugetul de stat al Republicii Moldova[4], astfel diminuându-se beneficiul de pe urma acestor bani încasaţi. Însă există suficiente motive să credem că unul din principalele motive pentru care unele grupuri, în mare parte rusofile, s-ar putea opune acordului de asociere la UE este frica de unire cu România.
„Există un război rece între elitele din satele moldovenești”, a declarat Claude Cahn, consilier al ONU pentru drepturile omului”[5]. Astfel, până când liderii Republicii Moldova vor elabora un plan de dezvoltare pentru întregul stat, viitorul acesteia va rămâne incert. Un lucru este însă sigur: paradigma teritorială este în continuă mişcare, iar dacă elitele locale nu acţionează contrar vocilor separatiste ce militează pentru fragmentare, întregul stat va avea de suferit atât din punct de vedere geopolitic (Rusia se va afla mai aproape de heartlandul său), cât şi din punct de vedere economic, din cauza diminuării populaţiei, drept urmare a forţei de muncă, a contribuitorilor la taxe şi a utilizării zonei ca potenţial agricol în beneficiul întregului stat.
Autor: Radu Pătrașcu, pentru InfoPrut
[1] Moldova and the EU. Mixed feelings, publicat în The Economist, 9 iulie 2014, accesat la data de 24 august 2014;
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Moldova and the EU. Mixed feelings, publicat în The Economist, 9 iulie 2014, accesat la data de 24 august 2014;
[5] Ibidem.
