Conflictul din Ucraina aduce Republica Moldova pe ordinea de zi a cancelariilor europene, iar bătălia pentru orientarea statului într-o direcţie vestică sau estică se duce mai degrabă la Bruxelles şi Moscova, decât la Chişinău.
Pe de o parte, Rusia pedepseşte asocierea cu Uniuniea Europeană cu restricţii comerciale, iar politicienii de la Kremlin amintesc în fiecare discurs pe această temă de neutralitatea Republicii Moldova, bătută în cuie de constituţie. Oficialii europeni, pe de altă parte, încearcă să contracareze efectele embargoului rusesc cu posibile fonduri pentru fermieri şi eliminarea majorităţii taxelor vamale la mărfuri. La Bucureşti, susţinerea pentru calea europeană a Republicii Moldova apare tot mai des în declaraţiile prezidenţiabililor, iar unirea celor două state româneşti nu mai este un subiect tabu pentru politicieni.
Eforturile Bruxellesului pentru atragerea RM spre vest
Prima vizită oficială a şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, la Chişinău, chiar înainte de preluarea oficială a mandatului trimite un semnal puternic. „Simbolismul este foarte important, dar sunt importante realizările şi rezultatele concrete”, spune Mogherini.
Pe lângă strângerile de mână în faţa jurnaliştilor şi a reconfirmării suportului pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene, Moderini s-a deplasat la Chişinău la reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova pentru a marca oficial aplicarea provizorie a prevederilor acordului de asociere cu UE, inclusiv a acordului de liber schimb. Astfel, majoritatea taxelor vamale la mărfuri vor fi eliminate, cu unele excepţii, după ce acordul intră în vigoare. De asemenea, exportatorii moldoveni de fructe şi legume vor fi scutiţi, începând din 1 septembrie, de preţurile indicative care se aplică la vamă.
Şantajul rusesc
Tot de la 1 septembrie a intrat în vigoare o lege în Federaţia Rusă prin care se introduc taxe vamale pentru produsele importate din Republica Moldova. La 31 august au fost introduse taxe vamale la importul a 19 produse din Republica Moldova, între care carne, grâu, zahăr, legume, băuturi alcoolice şi mobilă. La 18 iulie Rusia a impus un embargou asupra importurilor de fructe şi legume.
Vicepremierul rus Dimitri Rogozin, aflat într-o vizită oficială la Chişinău la sfârşitul lunii august, sub pretextul rezolvării situaţiei generate de embargou, a avut ca ţintă doar marcarea la Tiraspol a 70 de ani de la operaţiunea de eliberare a Republicii Moldova de ocupaţia fascistă.
Deşi a avut o delegaţie formată din 25 de oficiali din Serviciul Fitosanitar, Ministerul Economiei, Serviciul Vamal şi Ministerul Culturii de la Moscova, a anunţat doar că oficiali de la Chişinău trebuie să se deplaseze de urgenţă la Moscova pentru discuţii în vederea soluţionării problemelor legate de embargou.
„Ruşii iubesc fructele şi legumele din Republica Moldova, dar ne temem că, prezentate drept moldoveneşti, produse pe care nu le dorim ar putea ajunge pe piaţa rusă. Prin semnarea acordului de asociere şi de liber schimb cu UE, Chişinăul a ignorat interesele partenerilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi în special ale Rusiei”, a declarat Dmitri Rogozin la Tiraspol, după întrevederea cu liderul separatist Evgheni Şevciuk.
Conflictul îngheţat
Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova cu restricţii comerciale şi ameninţarea conflictului ucrainean, însă cel mai mare atu al Kremlinului este regiunea transnistreană, controlată în totalitate de Rusia, prin care Moscova acţionează de fiecare dată când Chişinăul mai face un pas către vest.
Autorităţile separatiste din regiunea transnistreană organizează cursuri speciale de pregătire militară, iar presa de la Tiraspol îndeamnă cititorii să îşi amintească de „pregătirea militară extinsă” din această vară a regiunii transnistrene şi că „potrivit experților, 2014 a fost un an de creștere în continuare a potențialului militar al republicii nerecunoscute”. Aceste acţiuni sunt sunt motivate de „ameninţările externe” venite din partea Republicii Moldova şi a Ucrainei.
În acest context, Republica Moldova are toate şansele de a deveni stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană la summitul de la Riga din mai, deşi până acum UE a fost rezervată în privinţa statelor care au probleme cu vecinii. Criza din Ucraina forţează Bruxellesul să iasă din capcana conflictului îngheţat din regiunea transnistreană, sponsorizat de Rusia.