Octavian Bâlea, fotograful român care a scos o carte în format digital despre încălcarea dreptului etnicilor români la educaţie în limba maternă în regiunea transnistreană, ‘Transnistria: temniţa limbii române’, a mers din nou la Tiraspol pentru o serie de fotografii. Miliţia de acolo l-a percheziţionat şi condus subtil spre un mijloc de transport cu destinaţia Chişinău, unde a ajuns cu trei fotografii, făcute cu ceasul. Înainte de a pleca la Helsinki, unde locuieşte de 9 ani, m-am întâlnit cu Octavian, de la care am aflat cum a fost agresat de miliţia de la Tiraspol, cum se descurcă românii din regiunea transnistreană sau când va fi tipărită cartea lui.
De obicei, merge în regiunea transnistreană cu echipă de jurnalişti de la Chişinău, cu cei de la Promo-LEX, organizaţie axată pe respectarea drepturilor omului şi advocacy, sau cu profesorii care predau în limba română în regiunea separatistă. Săptămâna trecută a trecut Nistrul să facă fotografii de ziua autoproclamatei independenţe a regiunii transnistrene şi în prima zi de şcoală.
“De data asta, trebuia să mergem cu cineva de la OSCE, cineva de la Promo-LEX. Exact în dimineaţa respectivă, cu jumătate de oră înainte să plecăm, au spus că nu mai merg, iar eu am luat singur rutiera spre Tiraspol. De pe drum am sunat-o pe Raisa Pădurean (director adjunct la liceul cu predare în limba română Lucian Blaga – n.r.) să mă întâlnesc cu ea în centru, să ştie cineva în cazul în care se întâmplă ceva”, spune Octavian.
Raisa Pădurean avea un aparat de fotografiat mic şi s-a îndepărtat câţiva metri, moment în care “au venit kgb-iştii şi m-au flancat”, povesteşte Octavian. “Din momentul în care am coborât din microbuzul de Chişinău am observat că la fiecare intersecţie erau miliţieni şi toţi se uitau la mine, era clar că nu aveam cum să trec neobservat. Toţi aveau microfoane la revere şi vorbeau ostentativ”, a declarat Octavian Bâlea pentru InfoPrut. Miliţienii comunicau între ei “Sunt aici! Voi avea grijă! Îi voi supraveghea”. Într-un final, a luat microbuzul înapoi spre Chişinau, după ce miliţienii i-au verificat cardul de memorie al aparatului de fotografiat, memoria telefonului. A scăpat cu trei fotografii, făcute cu ceasul.
Octavian a aflat despre regiunea transnistreană prin 2008 – 2009, când căuta pe internet fotografii de la paradele militare din Coreea de Nord şi a descoperit poze cu parade militare din regiunea transnistreană. „Pe mine m-a fascinat marea aia de oameni din 1994, care plângea când a murit Kim Il-sung. Nu poţi să-ţi explici că sunt terorizaţi şi spălaţi pe creier, tehnicile prin care sunt spălaţi pe creier”, spune Octavian.
În regiunea transnistreană “m-am dus prima oară în 2010, dar nu am reuşit să intru. Era ultimul an de domnie al lui Smirnov şi nu lăsa pe nimeni să intre şi atunci, pe mine, cu paşaport românesc, m-au trimis înapoi de la granite”, îşi aminteşte Octavian.
În 2010 ştia doar că trebuie să ajungă în locul ăla, să vadă cu ochii lui cum se trăieşte acolo. “Mă fascinează contradicţiile care sunt acolo. E o ţară care există şi nu există. Ruşii nu o recunosc, Gorbaciov nu a recunoscut-o niciodată. Toţi vorbesc cu ei şi stau cu ei la tratative, dar nu o recunosc”, spune Octavian.
În 2011 a câştigat alegerile Evgheni Şevciuk, iar anul următor a mai încercat o dată să intre. S-a dus iarna, înainte de revelion, cu nişte prieteni de la Chişinău, care aveau legăruri de afaceri cu Tiraspolul. La vamă au spus că merg să felicite un oficial al regiunii separatiste. Atunci a făcut primele fotografii cu un Canon vechi, din războiul din Vietnam, cu aparatul la gât şi declanşatorul în buzunar.
“Am un prieten foarte bun, Dan Gheorghe, care e jurnalist la România Liberă şi lui i-am spus că am fost în regiunea transnistreană, iar el era la Bruxelles. Tocmai atunci se câştigase, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Federaţiei Ruse. Din sentinţă reieşea că Rusia încalcă dreptul la educaţie minorităţilor etnice din spatial geografic pe care ei îl controlează. De facto, ei au putere militară în zona respectivă”, spune Octavian. Aşa a aflat despre drepturile minorităţilor de acolo. Apoi a cunoscut profesorii care predau în limba română şi a aflat despre toate abuzurile la care sunt supuşi profesorii, elevii şi părinţii acestora.
Autorităţile de la Tiraspol controlează mii clădiri, dar nu vor ca acestea să fie folosite pentru educarea copiilor în limba română. La Grigoriopol, şcoala românească avea o clădire, dar autorităţile au decis să facă acolo restaurant, bar, jocuri de noroc. De zece ani, toţi elevii merg la şcoală la Doroţcaia. “Se consideră ca un stat, dar nu respectă propria constituţie, unde scrie că ar trebui să ofere dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă”, spune Octavian.
Anul acesta, în prima zi de şcoală a fost mai întâi la Tighina. În şcoală, profesorii sunt pregătiţi cu un generator pentru că la partea din ceremonie unde se ajunge la imnul de stat al Republicii Moldova, autorităţile taie curentul. De asemenea, nu au voie să arboreze steagul Republicii Moldova, dar profesorii se plimbă cu el şi pun banderole tricolore copiilor la mână.
La Tiraspol, Octavian a fotografiat festivităţile la liceul Lucian Blaga. Aici au venit doi miliţieni în prima zi de şcoală, “pentru păstrarea ordinii”, pe care Octavian i-a fotografiat.
Copiii, după ce sunt supuşi în mod constant abuzurilor, iar părinţii acestora, care sunt ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă dacă nu îşi duc copiii la şcoli în limba rusă, nu au aproape nicio şansă după terminarea studiilor. Unii dintre ei sunt racolaţi de KGB, serviciul de informaţii din regiunea transnistreană. La paradă, când era cu Raisa Pădurean, s-au întâlnit cu un kgb-ist, fost elev al Raisei. “S-a oprit kgb-istul, ne-am oprit şi noi în faţa lui. Raisa s-a dus fix în faţa lui, iar el nici nu s-a uitat, ca şi cum nici nu ar fi existat”, povesteşte Octavian.
“La început, metodele de intimidare erau directe, zicea şi Iovcev (directorul liceului Lucian Blaga din Tiraspol – n.r.). Mai găseau pe câte unul mort în şanţ, lui îi meşteriseră maşina şi, la un moment dat a intrat cu maşina în pom şi era să moară atunci. Ulterior, au început să se raseze metodele. Ultima găselniţă a lor e să le ceară profesorilor dublă impozitare. Aici e prostia OSCE-ului, care a spus că ar trebui să se înregistreze. Cum ar veni, OSCE-ul recunoaşte oficial autoritatea ministerului de Finanţe de acolo”, spune Octavian. Profesorilor de limbă română li se mai impune şi plata facturilor la nivelul celor de la Chişinău, unde preţurile sunt mai mari. La Tiraspol e mult mai ieftin, pentru că sunt subvenţionaţi de Rusia.
Despre încălcarea acestor drepturi ale românilor din regiunea transnistreană, Octavian a lansat o carte anul trecut, în format digital, “Transnistria: temniţa limbii române”. Cartea trebuia scoasă şi pe print la editura Institutului Cultural Român, de Ziua Limbii Române, la Chişinău, dar ICR-ul a întâmpinat nişte probleme legate de licitaţia pentru tipografie. Cartea ar trebui să fie lansată la Bucureşti, la târgul de carte Gaudeamus, în noiembrie şi apoi la Chişinău. “Şi la Tiraspol”, glumeşte Octavian.
Cel mai important lucru pe care putem noi să îl facem pentru românii din regiunea transnistreană este să vorbim despre asta. Problemele lor trebuie cunoscute. În presa internaţională este cel mai important, este de părere Octavian. La Helsinki, unde trăieşte, oamenii nici nu sunt conştienţi că regiunea transnistreană există.
În continuare, vrea să obţină permisiunea să facă fotografii în jungla din Philiphine, unde e New People’s Army (NPA), aripa înarmată a Partudului Comunist din Philiphine. S-a întâlnit deja cu Jose Maria Sison, fondatorul Partidului Comunist şi a NPA, la Utrecht, pe care l-a intervievat şi i-a făcut fotografii.
