Acest articol este o replică la o replică.
Cititorii acestui blog îşi amintesc că în urmă cu ceva timp am preluat articolul Eugeniei Bulat “Ucidem cuvântul “Ţară?!” Distinsa poetă îşi exprima în acest articol preferinţa pentru utilizarea termenului “Ţară” în raport cu România. Este, de fapt, o preferinţă a multor moldoveni din stânga Prutului. Numai că unii dintre ei, ca şi alţi români, de altfel, au o caracteristică: le cam place să fie cu cei puternici. Poate că anume de asta n-avem decât foarte puţine voci din stânga Prutului care să se ridice în apărarea a ceea ce astăzi tot felul de pretinşi atotcunoscători în ale psihologiei sociale încearcă să dărâme.
Mare mi-a fost mirarea să descopăr că un articol atât de bine construit sub aspectul mesajului, atât de atent structurat, şi care nu insultă pe nimeni, a fost denigrat într-un mod deloc tacticos şi chiar, aş zice, mojicesc, de către un domn numit Victor Druţă. Pe blogul său zis “Un moldovean la Roma”, dumnealui publică un material intitulat “Ţară avem şi noi sub soare…” Îmi este greu să încep analiza acestui articol, deoarece el este foarte divers ca mesaj, nu are o linie unică de argumentare şi pare lipit din frânturi de idei diferite şi pe alocuri chiar contradictorii, într-un soi de mozaic. O situaţie tipică pentru un om care încă, după toate probabilităţile, nu a luat o decizie în privinţa identităţii lui. Dar care deja consideră de cuviinţă să lovească în cei care şi-au definit-o. Voi începe, deci, prin a spune că domnul Druţă doreşte să umilească. El răspunde cu insulte şi atacuri la persoană unui mesaj care nu a insultat pe nimeni. O mostră: “divagațiile pe care le semnați în „Gazeta Basarabiei” nu sunt decât un moft. Un moft de intelectual departe de popor, care tratează poporul cu dispreț. Și e ca și cum ai zice în ton cu boierul Moțoc: Măria ta, pune să deie cu tunurile în ei, că sânt niște proști. Și nu doresc Unirea. După opinia dumneavoastră, țara proștilor ăstora, Republica Moldova, nici nu merită să fie numită țară. Cuvântul țară e prea nobil ca să-l aplici unei creații așa de nătânge ca Republica Moldova. Ziceți-i republicuță, ziceți-i bantustan, dar nu țară! Cam asta intenționați să spuneți, nu-i așa?”
Citind aceste rânduri, m-am cam alarmat. Nu pentru numele Eugeniei Bulat, dumneaei are un nume pe care domnul Druţă nu i-l poate denigra cu una cu două, nici dacă ar scrie în fiecare zi pe blogul său chestiuni de genul cele inserate mai sus. M-am alarmat în primul rând pentru pacea minţii domnului Druţă. E puţin cam straniu să sari în aşa mod la gâtul cuiva care nici măcar nu te-a menţionat pe nume în articolul căruia tu îi dai replică. Ori eşti în căutare de faimă nemeritată, ori ai anumite frustrări personale. Cine ştie care o fi adevărul în cazul domnului Druţă? Sunt sigur că ne va da chiar dumnealui răspunsul, în articolul-replică pe care-l va scrie la acest articol.
În al doilea rând, m-am alarmat pentru faptul că domnul Druţă înţelege să apere statalitatea moldovenească reducând-o la următoarea definiţie: “Unicul lucru care ar putea să dea un sens clar țării Republica Moldova e că omului obișnuit, cetățeanului ordinar puțin îi pasă de rațiunile existenței statului în care trăiește. Nu-i pasă de gloria militară a strămoșilor! Nici de valorile inestimabile găzduite de muzee. Nici de puritatea limbii. Cetățeanul obișnuit nu e foarte receptiv la frumusețea piramidelor, la gloria nepieritoare a lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Uitați-vă cum o părăsesc egiptenii pe Nefertiti și cum se îndepărtează românii de Mănăstirea Putna! Cetățeanul obișnuit vrea să aibă un loc de muncă, o bucată de pâine pe masă, vrea pace, vrea să-și cultive florile în grădină și dragostea în patul conjugal; da, asta vrea. Și dacă un stat îi oferă cetățeanului său un minim de ordine și de bunăstare, atunci acest stat este bun chiar dacă nu are munți cu molizi prin care se plimbă Zeus. Poate fi Moldova un astfel de stat bun? Păi de ce nu?”
Avem mai sus o mostră de atitudine absolut ne-intelectuală din partea unui pretins intelectual, faţă de un subiect pe care nu îl înţelege însă asupra căruia emite pretenţii şi dă verdicte într-un mod amatorist: construcţia statală. Aş vrea ca domnul Druţă să explice de ce nu pot coexista în aceeaşi persoană două caracteristici: adeziunea faţă de ţara sa (patriotismul cu toate manifestările acestuia) şi dorinţa absolut firească de a-şi dobândi un trai mai bun. Domnul Druţă cade, poate fără să vrea, în aceeaşi capcană pe care nişte oameni interesaţi în divizarea acestui popor au construit-o şi au propagat-o în ultimii 20 de ani: “Scriitorii v-au adus foamea şi sărăcia. Scriitorii au dorit unire cu România, ei au sărăcit Moldova, de aceea unirea cu România înseamnă sărăcie, mafie, corupţie, război”. De ce nu vorbiţi, domnule Druţă, despre nomenclatura sovietică, dominantă atunci şi acum în instituţiile centrale şi locale de stat, care văzându-se fără controlul tradiţional de la Moscova, având mâinile dezlegate, a făcut ce-a vrut din Republica Moldova, furând ca-n codru, pauperizând populaţia şi dând vina pe scriitori şi intelectuali, în general? Atitudinea dumneavoastră echivalează cu atitudinea minerilor lui Iliescu, din 13-15 iunie 1990: “Noi muncim, nu gândim!” Ce fel de sens poate să-i dea Republicii Moldova faptul că cetăţenilor ei nu le pasă de însăşi raţiunea existenţei statului, nu au sentimente puternice de adeziune faţă de acesta? Nu este, oare, acest fenomen o dovadă a eşecului general al proiectului statal numit Republica Moldova?
Logica manipulării pe care o avansează, poate fără să vrea, domnul Druţă, este următoarea: “Intelectualii sunt nişte snobi şi nu le pasă de popor, ei vor unirea cu România, adică vor să-i transforme pe moldoveni în ceea ce aceştia nu sunt, de fapt”. Iar moldovenii împreună cu statul moldovenesc manifestă o “uniune de granit între clasa politică și popor”. “Partia i narod edinî”, aşa-i, domnule Druţă? Mă întreb oare, dacă tot e aşa de unit poporul în jurul clasei lui politice, cum se face că un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova, printre care şi domnul Druţă, au luat calea exilului autoasumat? Este aceasta o dovadă de unitate naţională?
Şi cum să respect un stat care mi-a trimis cunoscuţi, prieteni şi rude să lucreze prin Italia sau pe la Moscova ca să se poată întreţine? Da, sunt cetăţean al Republicii Moldova, dar spre deosebire de Maiakovski, nu pot scoate paşaportul albastru din buzunar ca să le zic şi eu străinilor: “Priviţi-mă, admiraţi-mă!”
Domnul Druţă avansează ideea ca moldovenii să renunţe la ceea ce ei sunt de fapt, să-şi scoată din cap amintirile, memoria de familie, care le spune că România este ţara lor, în schimbul a… ce? A prosperităţii economice. De parcă una fără alta nu pot exista. Eu spun că le putem avea pe amândouă. Şi le vom avea.
Anumite pasaje din articolul domnului Druţă trezesc zâmbete, dacă nu chiar hohote de râs. “Sunt sigur că Vitalie Ciobanu, Iurie Bojoncă, Olga Coptu și alți laureați ai acestor premii nu vor permite ca onoarea țării care i-a decorat să fie călcată în picioare.” Menţionez că Vitalie Ciobanu este autorul unui excelent volum de analiză social-politică intitulat “Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova”. Alte comentarii la acest subiect cred că sunt de prisos.
Şi să nu mă acuzaţi, domnule Druţă, de snobism şi de faptul că îmi urăsc ţara şi îi urăsc pe moldoveni. Cum aş putea să mă urăsc pe mine însumi? Sunt moldovean şi mă mândresc cu asta, mi-s dragi cântecele, tradiţiile şi specificul moldovenesc. Dar ideea statului moldovenesc separat de România mi se pare inoportună. Din mai multe motive:
1. Bunicul meu, cetăţean român, nu a fost întrebat la 28 iunie 1940 dacă vrea să fie cetăţean al URSS. El a rămas cetăţean al României, şi dacă ar merge azi la Bucureşti cu certificatul său de naştere din 1923, ar căpăta pe loc dreptul să-şi transcrie certificatul de naştere şi să-şi facă acte de tip nou.
2. La 2 august 1940 URSS “a creat” Republica Sovietică Socialistă Moldovenească printr-un decret al Sovietului Suprem, ceea ce contravenea chiar Constituţiei URSS în vigoare în acel moment, care prevedea că URSS poate doar primi în componenţa sa state deja existente.
3. În perioada 28 iunie-2 august 1940, dar şi, parţial, ulterior, în teritoriile Basarabiei şi Nordului Bucovinei au funcţionat legile RSS Ucrainene, ceea ce din punct de vedere juridic înseamnă OCUPAŢIE: când scoţi prin forţa armelor dintr-un teritoriu instituţiile legitime, şi fără să ai consimţământul populaţiei, institui alte legi şi alte instituţii – acestea, deci, nu pot fi altcum decât ilegitime.
4. În 1941 în baza legilor şi instituţiilor ilegitime au loc în “RSSM” “alegeri parlamentare” ilegitime, în urma cărora este “ales” un “Soviet Suprem” al “RSSM”, iar Parlamentul de azi al Republicii Moldova se află în legislatura a 18-a, adică îşi începe istoria instituţională cu momentul “alegerilor” din 1941. (acel Soviet Suprem fiind legislatura I). Da, aţi citit bine, în statul parlamentar Republica Moldova, instituţia fundamentală a puterii de stat care este Parlamentul provine dintr-o structură ilegitimă instaurată în urma unui act de ocupaţie. Ceea ce denotă în continuare mari probleme la capitolul “construcţie statală” în statul Republica Moldova.
5. În Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, din 27 august 1991, actul de ocupaţie din 28 iunie este condamnat. Cum orice stat se revendică de la principiile statuate în declaraţia lui de independenţă, instituţiile statului Republica Moldova ar fi trebuit să declare imediat, în spiritul propriilor lor angajamente asumate prin Declaraţia de Independenţă, demararea procesului de reunificare cu România.
6. Guvernul României a recunoscut condiţionat independenţa Republicii Moldova. În declaraţia sa din 3 septembrie, acesta afirma: “Proclamarea unui stat românesc independent pe teritorii anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român”.
7. Constituţia Republicii Moldova, care menţionează termenii “popor moldovenesc” şi “limbă moldovenească” nu a fost supusă aprobării populare prin referendum. În comparaţie, Declaraţia de Independenţă, care condamna ocupaţia din 28 iunie 1940, a fost adoptată de aproape un milion de cetăţeni adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Care act juridic să-l recunosc? Constituţia pe care ai mei n-au votat-o, aşa cum ar fi fost normal, sau Declaraţia de independenţă, votată în PMAN inclusiv de către bunicul meu care se afla acolo?
8. Prestaţia autorităţilor statului Republica Moldova în timpul războiului moldo-rus din Transnistria a fost mai mult decât strigătoare la cer, voluntarii şi poliţiştii primind în repetate rânduri ordine de la Chişinău să nu avanseze ci doar să-şi menţină poziţiile. Patrioţii români care au luptat la Nistru au fost sabotaţi programatic şi calculat chiar de către autorităţile care ar fi trebuit să-i conducă la victorie. Vreţi să fiu mândru de asta, domnule Druţă? De altfel, şi modul absolut impotent în care autorităţile moldoveneşti au gestionat şi gestionează rezolvarea conflictului transnistrean demonstrează absenţa aproape în totalitate, în Republica Moldova, a ceea ce se numeşte patriotism civic.
9. Autorităţile Republicii Moldova, în general aproape tot ceea ce numim elită politică, a folosit instituţia numită stat în aceşti peste 20 de ani, în scopul jefuirii moldovenilor, a menţinerii lor într-o stare de marasm social şi economic, a menţinerii lor la stadiu de populaţie, nu de cetăţeni, ca astfel să fie mai uşor de momit şi de minţit. Şi de furat. Din cauza modului în care un Snegur, Sangheli, Ciubuc, Voronin, au condus statul, peste 1 milion de cetăţeni au plecat. Este cea mai dură şi mai dureroasă palmă dată reprezentanţilor statului Republica Moldova, şi celor care doresc menţinerea acestui stat în scopul continuării afacerilor lor murdare. Mi s-ar putea spune că nu am o problemă cu statul, ci cu modul în care este condus statul. Da, dragi cititori, însă acest mod absolut inuman de a conduce statul este în Republica Moldova o regulă, nu o excepţie. Ceea ce denotă clar rostul şi rolul ansamblului de instituţii moştenite de la URSS şi transformate într-un stat independent de o elită sovietizată şi comunizată care nu dorea să-şi piardă poziţiile de putere, şi care în două decenii a făcut oamenilor dintre Prut şi Nistru, indiferent de naţionalitate şi limba vorbită, un rău comparabil cu deceniile anterioare de robie ideologică şi culturală sovietică: ei au menţinut şi au adâncit, prin sărăcire, abrutizarea oamenilor şi transformarea lor, treptat, în furnizori de servicii prin Europa şi Rusia, în loc să devină adevăraţi cetăţeni, demni, cu posibilitatea de a-şi investi banii acumulaţi în perioada sovietică în afaceri proprii care să le aducă posibilitatea de a trăi o viaţă asigurată şi normală, fără a fi furaţi sau măcelăriţi de racketul de stat din anii 1990 şi 2000 – o manifestare “glorioasă” a nomenclaturii comuniste “scăpate la libertate”. Decidenţii politici nu le-au creat cetăţenilor instituţii eficiente, care să se conducă de litera legii, care să nu pretindă un milion de şpăgi şi un miliard de autorizaţii pentru a-ţi începe o afacere şi a-ţi câştiga în mod cinstit existenţa. Ei nu s-au preocupat de cetăţeni, ei s-au preocupat de ei înşişi. Ceea ce în orice ţară normală reprezintă partener al mediului de afaceri în Republica Moldova a fost întotdeauna un izvor al piedicilor de tot felul puse în calea oamenilor cu iniţiativă. Şi să nu-mi spună nimeni că acum nu e aşa, chiar zilele trecute un investitor italian, Stefano Mercuri, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Italieni din Moldova, a adus la cunoştinţa opiniei publice din Republica Moldova că am ratat construirea unei fabrici a companiei FIAT. El a declarat: „Ni se sugerează că ţara dumneavoastră ar avea nevoie de banii noştri, dar cu condiţia ca altcineva să se ocupe de administrarea lor. Mai mult, anumite grupuri oligarhice blochează intrarea în ţară a unor investitori mari”. Acest străin a înţeles foarte bine ce se întâmplă, de fapt, pe arena politică şi economică a Republicii Moldova.
10. Argumentele 1-7 reprezintă baza juridică care-mi dă mie, cetăţean al Republicii Moldova şi al României, dreptul şi obligaţia să cer şi să militez pentru refacerea integrităţii teritoriale a României. Argumentele 8-9 reprezintă motivaţia pentru care îmi manifest aceste doleanţe.
I-am prezentat mai sus domnului Druţă şi altora decalogul falimentului unui stat nejustificat şi ilegitim constituit şi perpetuat pe teritoriul României.
În calitate de Post-Scriptum voi adăuga că integrarea europeană a Republicii Moldova, chiar dacă se va realiza prin intermediul integrării statului independent R. Moldova în UE, nu va fi un impediment în calea militării pentru refacerea integrităţii teritoriale a României. Din contra, ea va fi un stimulent.
Aşa-i întotdeauna cu edificiile artificiale, ele nu stau mult timp în picioare. A se vedea şi cazul URSS.
Sunt unionist, militez pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Sursa: Blogul lui Dan Nicu
Imagine: Wikipedia.org
