Ea: Sînteţi ginecolog? El: Nu, dar aş putea arunca o privire… Încerc de ceva vreme să revin la obiceiurile bune dobîndite în şcoală: să scriu un text analitic, curat, ţintit, fără devieri de subiect, paranteze şi, mai ales, cu un limbaj care să califice eventual, observaţiile mele, în categoria celor de luat în seamă. Din păcate, emoţiile sînt mult mai puternice decît luciditatea şi, de fiecare dată, deviez sau de la subiect, sau de la limbaj, sau de la ambele. Scuza cea mai bună pe care mi-am găsit-o ar fi legată de faptul că atorită muncii mele sînt mereu pe stradă, în contact cu personajele despre care scriu, cu oficialii, cu simplii cetăţeni care sînt făcuţi din carne, sînge şi emoţii. DE aceea textele mele sînt pline de emoţiile preluate, în parte, şi de la „partenerii de trafic”, ca să mă exprim mai pe ocolite. Dacă aş vieţui într-un mediu salubru, academic, poate, fără contacte directe cu împricinaţii, doar prin intermediul, septic, al televizorului sau monitorului de computer, cu siguranţă, textele plasate pe acest blog ar fi accesibile unui public mai larg şi mai…elevat! Asta e, îmi asum condiţia de analist de gang!
Astăzi, în Moldova se împlinesc 2 ani de la Revoluţia Portocalie, iar „răspunsurile” organelor de anchetă şi a comisiei parlamentare sînt un fel de MRE pe care-l mîncam cînd eram plecat prin ţările calde! Aşa cum sînt şi reacţiile actorilor politici din Estul Uniunii Europene!(sic!) Chiar şi după 730 de zile, autorităţile nu au încă un răspuns ferm: a fost o tentativă de lovitură de stat sau doar o provocare. „În urma evenimentelor din aprilie 2009, Republica Moldova a pierdut pentru mult timp stabilitatea politică şi s-a ales doar cu o speranţă – democraţia, care nu s-a realizat şi care nu se ştie dacă se va mai realiza”, a punctat analistul Igor Boţan, aseară, la PublikaTV. O privire trebuie aruncată, mai ales în vecinătatea apropiată, dacă vrem să ştim ce ne aşteaptă. Deşi, nu e obligatoriu, România e o ţară total A-tipică, care nu poate rămîne însărcinată nici măcar cu Emil Boc, singura soluţie fiind inseminarea in-vitro! Şi aici, se pare, metodele diferă, preferînd-o pe cea tradiţională în detrimentul mai modernei Facebook! în seara de 6 aprilie 2009, tineri moldoveni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a protesta împotriva rezultatelor scrutinului din 5 aprilie, pe care le-au considerat fraudate. Protestul a început ca unul paşnic. În ziua de 7 aprilie, însă, protestele au degenerat în violenţe, clădirea Parlamentului şi a Preşedinţiei au fost distruse, iar zeci de tineri şi poliţişti, care asigurau ordinea publică, au fost răniţi. Nici pînă în prezent nu se cunoaşte cine a organizat protestele şi cine au fost cei care au incitat la violenţă, însă scenariul este parcă desprins din Manualul OTPOR al Revoluţiilor „portocalii, lalelelor, iasomiei” etc. „Evenimentul social numit flash-mobul a fost folosit în calitate de tehnologie antisistemică în timpul revoltelor din Republica Moldova în 2009 şi Kîrgîzstan în 2010”, este de părere şeful Centrului antitero din CSI, Andrei Novikov, citat zilele trecute de presa rusă. Potrivit acestuia, „o formă periculoasă de utilizare a spaţiului virtual la nivel mondial sunt aşa-numitele flash-revoluţii. O nouă tactică folosită de extremişti constă în organizarea în mod activ a diferitelor „flash-moburi”: susţinătorii ideilor sînt căutaţi pe diferite site-uri specializate, forumuri, reţele sociale, pentru a conveni condiţiile de desfăşurare a acţiunii. Se mizează pe „o escapadă” neaşteptată şi pe faptul că participanţii nu se cunosc între ei, prin urmare, organelor de poliţie le este dificil să-i reţină”. „Să ne rîdem”?
Îl cunosc prea bine pe Marian Lupu să nu-mi dau seama atunci cînd socialistul ăsta, pivot în echipa de baschet a AIE, se simte frustrat. Zilele acestea, liderul Transnistriei, Igor Smirnov, l-a invitat pe premierul moldovean, Vlad Filat, într-o „vizită oficială” în Transnistria. Faptul a devenit de senzaţie – prima dată în 20 de ani, Tiraspolul, din iniţiativă proprie, invită un lider moldovean. Smirnov, trebuia să se întâlnească cu şeful statului moldovenesc. Între timp, însă, Moldova nu poate alege un preşedinte, de aceea pe malul drept este un preşedintele interimar, Marian Lupu. Se pare că Igor Smirnov nu a vrut să se întâlnească cu acesta.Vlăduţ îşi doreşte atît de mult să fie şi preşedinte şi premier şi ministru de externe, al economiei etc, încît relaţia dintre cei doi a devenit una „consolidat”-contondentă! Că este aşa, au dovedit-o două afirmaţii a lui Marian Lupu. Prima: Filat face frumos pe lîngă cine poate doar-doar s-o întîlni cu Putin la Moscova, să-şi facă poză cu el să arati dînsul moldovienilor că-i mai tari ca Voronin! Putin ştie asta şi-l mai lasă pe omul de afaceri posesor de lac de pescuit, să mustească. În acest timp, Lupu se întîlneşte cu Putin cam o dată la 3 luni. Zic: „Nu-i puneţi o pilă…” Zice: „Nu mi-a cerut. Dar nu-i pun nici contra-pilă”. A doua, pe care o consider extraordinară: Lupu, sătul probabil de vorbe goale, spunea că: a solicitat parlamentarilor europeni, să solicite Parlamentului moldovean să ceară imperativ Guvernului Republicii Moldova să prezinte lista legislaţiei ce trebuie armonizată în conformitate cu aqiul comunitar, pentru ca integrarea europeană a Moldovei să nu rămînă doar gargară electorală. Extraordinar! Deci, dialogul între partenerii de Coaliţie se face prin intermediul Bruxellului! Nici Facebook-ul nu-i mai ajută, deşi a fost metoda prin care Moldova a fost inseminată in-vitro de a dat tripleţi! Să nu se mire nimeni dacă în scurt timp, resentimentele faţă de „parcursul european” – garnisit cu bătălia aproape sonoră pentru privatizarea Pieţei Centrale, cu gesturi simbolice de înlăturare a sîrmei ghimpate, încărcate de nevăzutul tweeter al sturzilor prin Lunca Prutului – al liberalilor moldoveni se vor adîncii, iar tendinţele separatiste, radicale şi românofobe se vor amplifica! Comunicările pe căi semioficiale, societate civilă etc, cum că dacă Moldova revine la România, Transnistria se alipeşte Ukrainei, Găgăuzia vrea şi ea independenţă… Poate şi Har-Cov-ul… Astea da idei puţine şi fixe! În paralel, numărul firmelor deschise în Gibraltar va creşte considerabil, Moldova fiind fruntaşă la numărul de firme deschise în Gibraltar, raportat la numărul de locuitori! În această situaţie, nici tweeter, nici facebook nu vor mai face doi bani!
În Ungaria, însă, da! Pentru că şi aici, Jobbik a fost adus la putere, tot de reţelele de socializare. Spre deosebire, însă, de susuţinătorii partidelor liberale din alte state, Moldova de exemplu, membrii Jobbik sînt, în mare majoritate, tineri erudiţi, adică IMPLICAŢI PERSONAL, nu doar delegînd competenţa politică aceleiaşi structuri kgb, extrem de competentă şi eficientă. Conform sondajelor de opinie realizate la finalul scrutinului de anul trecut, 40 % din persoanele care au votat cu Jobbik au sub 24 de ani, 50 % au vîrste cuprinse între 24 şi 35 de ani şi doar 10 % au peste 55 de ani. La sfîrşitul lunii martie, membri ai miliţiei partidului Jobbik au patrulat timp de mai multe săptămîni într-un sat, împotriva „criminalităţii ţigăneşti”. O demonstraţie de forţă îngrijorătoare ignorată de guvernul lui Viktor Orbán. Pe 6 martie, liderul naţional Jobbik, deputatul Gabor Vona, a ţinut un discurs în faţa a 1500 de paramilitari. Majoritatea purtau uniforma neagră a Szebb Jövoert („Pentru un viitor mai frumos”), o organizaţie plasată sub umbrela juridică a miliţiilor sătene de auto-apărare. Poliţia locală nu a intervenit, în ciuda similitudinii organizaţiei Szebb Jövoert cu Garda Maghiară, o miliţie apropiată de Jobbik. Pe 15 martie, cu ocazia sărbătorii naţionale ungare, Orbán a ţinut un discurs la Budapesta în care a lăudat curajul maghiar în faţa dictatelor puterilor străine, inclusiv Uniunea Europeană (UE), a cărei preşedinţie rotativă o asumă în acest semestru. Se pare că tinerii maghiari nu sînt atraşi de stînga politică, cum nici în Moldova partidul generalului Voronin – întors de pe propria moşie de la Karlo Vivary – nu mai atrage noua generaţie sătulă de imobilismul statuar şi bolşevic al flamurii roşii. Majoritatea reprezentanţilor studenţilor din decanatele facultăţilor cu profil umanist din Ungaria, sînt controlaţi de Jobbik, partidul fiind fondat chiar de studenţi, în 2003. Kalman Miszei ştia asta! Şi, se pare, a avut ucenici buni la Chişinău, care se pregătesc, acum de cucerirea Capitalei în bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru primărie! În afara mirosului greu, din zilele de vară, a „rutierelor”, troleibuzelor – cu versuri din poeţii basarabeni – şi ecologizarea Bîcului, Transnistria va rămîne o altă temă de campanie, fie ea şi marginală, doar pentru veteranii războiului de la Nistru.
Conflictul îngheţat din Transnistria reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi a regiunii de Est a Uniunii Europene. În acest context, găsirea de soluţii paşnice pentru soluţionarea acestui diferend este o prioritate atît pentru Republica Moldova, dar şi pentru Uniunea Europeană şi Rusia, care doresc relaţii bilaterale solide. Pentru asta este necesară înlocuire a trupelor ruseşti cu căşti albastre europene şi aplicarea celor 3 paşi de bază în pregătirea păcii: retragerea şi controlul armelor mici şi mijlocii, unificarea financiară şi controlul frontierelor.
Deocamdată, liderul separatist de la Tiraspol a cerut politicienilor de la Kiev sa nu facă paşi nechibzuiţi în Transnistria, după ce în aprilie 1997 spunea, citat de „Kievskie Vedomosti” – „Noi ardem de dorinţa să ne unim cu Ukraina”! Declaraţia a fost făcută la 31 martie, în cadrul unei întrevederi dintre şeful administraţiei secesioniste, ambasadorul Ukrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, şi reprezentantul de la Kiev la masa de negocieri, Igor Harcenko. „Nu vă cer nimic, dar vă atenţionez că orice tentativă de rezolvare în forţă a problemei transnistrene, va naşte rîuri de refugiaţi în Ukraina şi o baie de sînge. Domnilor, vă chem să aveţi grijă de soarta celor 160 de mii de cetăţeni ukraineni, care locuiesc în Transnistria”, a spus Smirnov, care nu joacă pentru prima dată la două capete, dar care, probabil, a fost mai deranjat decît de obicei, de „obrăznicia” inteligenţilor de la Kiev. Pe 22 iunie 1992, liderul de atunci al Ukrainei, Leonid Kravciuk, declara pe un ton categoric: „Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei… Ucraina este gata să se constituie în garant, în cazul în care Moldova ar dori să se unească cu România” (Cojocaru Gheorghe, „Politica externă a Republicii Moldova. Studii”, pag.96). Pe de altă parte, vicepremierul Eugen Carpov a atras atenţia de mai multe ori în ultimul timp asupra unor tendinţe îngrijorătoare din Zona de Securitate, care se manifestă prin consolidarea prezenţei neautorizate a structurilor de forţă transnistrene, blocajul continuu în activitatea Comisiei Unificate de Control şi sporirea numărului de incidente. Analistul politic, directorul Institutului de studii politice „Gorşenin” de la Kiev, Kosti Bondarenko, într-un interviu acordat agenţiei Regnum, spunea că scenariul alipirii Transnistriei la Ukraina este un subiect abordat de mulţi analişti din Rusia. Soluţia optimă în problema transnistreană ar fi, este convins Kosti Bondarenko, „împărţirea fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti între România şi Ukraina”! Am mai spus-o, după aproape 20 de ani de independenţă, Transnistria nu va mai fi niciodată o provincie a Moldovei! Este de presupus, în actualul context, că viitorul Moldovei, ca „vecinătate apropiată” a UE, va fi federal! Anul trecut, şeful Comisiei de afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, Konstantin Kosacev, spunea că europenii au respins Memorandumul Kozak din 2003, pentru că înţelegerea se făcuse fără ei.
„Pentru Bucureşti, Transnistria este un pretext pentru a formula pretenţii teritoriale catre Ukraina şi a-şi recupera regiunea Cernăuţi şi Odessa, scrie presa de la Tiraspol, reluînd o mai veche teză ukraineană, dragă la Kiev. „Ofensiva împotriva suveranităţii statului nostru se intensifică, dar capătă alte valenţe. Toţi politicienii din Vest, dar şi din Rusia sau Ukraina declară că soluţionarea problemei transnistrene este posibilă doar dacă se vor schimba regimurile politice la Tiraspol şi Chişinău”, scrie Pridnestrovie, preluată de presa de la Chişinău. „Această doleanţă este deja pusă în practică. Luptătorii pentru independenţa Transnistriei sînt înlocuiţi cu personaje agreate atît la Moscova, cît şi la Washington sau Bruxelles. După cum se vede, România este prinsă între extrema dreaptă maghiară şi bătălia mizerabilă pentru putere politică şi economică din Moldova şi sudul Ukrainei. Anesteziată de criza de nervi, ţărişoara noastră nu şi-a dat seama pînă acum că micuţul pitic bolşevic e infertil! Nu sînt ginecolog, dar o privire, din cînd în cînd, nu strică!
Autor: Mario Balint
