Pe 07 aprilie 2011, Fundaţia Europeană Titulescu a găzduit conferinţa cu tema „Dubla cetăţenie. Reglementări în legislaţiile naţionale şi în dreptul internaţional. Realităţi şi speculaţii,” la care au participat membrii Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, dar şi Titus Corlăţean, Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, care s-a întors recent dintr-o vizită de lucru, efectuată la Budapesta, la invitaţia Comisiei pentru Politică Externă a legislativului maghiar.
Deşi dezbaterea s-a dorit a fi una concentrată mai ales pe partea academică, cu argumente juridice, având la bază legislaţia internaţională şi naţională, participanţii la eveniment au recunoscut că iniţierea unui dialog pe un subiect atât de sensibil nu poate să elimine disputele politice, invocând aici diferitele interese pe care le au participanţii la viaţa politică.
Dubla cetăţenie poate fi privită prin prisma mai multor dimensiuni, inclusiv economică. În contextul actual al globalizării dubla sau multipla cetăţenie este văzută mai mult ca un concept economic, pentru că ea ţine de migraţie, amploarea fenomenului ducânt la necesitatea de a elabora un set de norme internaţionale, care să reglementeze domeniul.
Discursurile invitaţilor au coincis la un moment dat, aceştia recunoscând pe rând că subiectul dezbaterii este unul mult prea important pentru România, ca guvernarea de la Bucureşti să treacă cu vederea declaraţiile oficialilor statului vecin. Problema dublei cetăţenii pentru România nu mai poate fi categorisită drept economică sau socială, ea implică şi noţiunea de teritoriu: statul maghiar revendică o parte din teritoriul românesc prin adoptarea unei legislaţii care încurajează atribuirea cetăţeniei Ungariei locuitorilor din Transilvania şi prin susţinerea autonomiei acestei regiuni.
Titus Corlăţean a ţinut să explice de ce discursul său de la Budapesta de acum două zile a fost unul rigid: „Problema dublei cetăţenii este o dezbatere necesară pentru că ea conţine dimensiunea politică. Era nevoie de o reacţie de demnitate naţională. Chestiunea dublei cetăţenii a fost resuscitată anul trecut pe 04 iunie 2010, – aniversarea Tratatului de la Trianon, – care a fost consemnată prin adoptarea Legii Unităţii Maghiare, iar mai târziu fiind adoptată şi Legea cetăţeniei maghiare.”
Şi presa rusă acordase spaţiu acestui subiect, citându-l pe acelaşi oficial român. Agenţia Informaţională REGNUM scria: „Bucureştiul a solicitat înţelepciune politică şi reţinere în a mai recurge la declaraţii publice care să susţină concepte care încalcă atributele de suveranitate ale statului român.”
Titus Corlăţean să mai întreabă şi de ce nu a existat nicio reacţie instituţională, niciun fel de comentariu din partea autorităţilor române vis-a-vis de declaraţiile unor politicieni maghiari, care au consemnat ziua naţională a Ungariei prin discursuri care atentau direct la suveranitatea şi integritatea României?
„Există politică, există pragmatism, dar există şi Constituţia României! Ministerul Afacerilor Externe al României nu mai există din acest punct de vedere, iar guvernul României nu prea a mai existat în ultima perioadă şi nu prea a mai luat o poziţie pe acest subiect.”
În plus partea maghiară încearcă să îşi minimizeze gravitatea discursului nu doar prin încercarea de a găsi similitudini între conţinutul legii cetăţeniei româneşti şi a celei pentru cetăţenie maghiară, ci mai ales prin compararea unor situaţii politice, invocând aici „oferta generoasă” a Bucureştiului pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Oficialul român a declarat atât la Budapesta, cât şi în cadrul conferinţei de la Fundaţia Europeană Titulescu că nu există similitudini între cele două acte normative: legislaţia română nu prevede acordarea cetăţeniei statului român în baza unui fundament etnic în calitate de argument. Statul român acordă redobândirea cetăţeniei tuturor celor care au fost cetăţeni români, fără a ţine cont de etnie. Orice persoană poate depune cerere de redobândire a cetăţeniei române (până la ruda de gradul III), dacă aceasta i-a fost retrasă în condiţii neimputabile. Or, în cazul cetăţenilor de dincolo de Prut anume acest lucru s-a şi întâmplat. Un alt argument în favoarea existenţei unei diferenţe majore între cele două acte normative îl găsim în articolul 63 al Tratatului de la Trianon, care nu permite părţii maghiare să invoce caracterul reparatoriu.
Ambasadorul Ioan Anghel a ţinut să completeze acest aspect al problemei din punct de vedere juridic: „Tratatul de la Trianon este încă un tratat în vigoare!”
Dubla cetăţenie ar avea menirea de a întări legătura cu diaspora, fie din interes politic, fie pentru a-i include pe reprezentanţii acesteia într-un plan naţional. În cazul Ungariei scopurile sunt doar politice. Prin formularea atât de clară a unor pretenţii teritoriale autorităţile de la Budapesta nu fac altceva decât să ignore apartenenţa la documentele europene pe care le-au semnat, au concluzionat participanţii la dezbatere.
Imagini: Iulia Modiga, InfoPrut
