Filmul La limita de jos a cerului, regizat de Igor Cobileanski, este propunerea Republicii Moldova pentru Oscar, la categoria cel mai bun film într-o limbă străină. La Bucureşti, filmul a stat în cinematografe cam două săptămâni şi a adus în jur de 1.700 de spectatori. În Republica Moldova a adunat cam acelaşi număr de spectatori. Filmul a fost difuzat de HBO de două sau trei ori, iar acum se mai poate vedea doar pe site-ul HBO GO. „Să nu ne imaginăm că după ce a fost propus de moldoveni la Oscar, dacă e băgat în cinematografe face suta de mii de spectatori. Nu se va întâmpla nimic deosebit”, crede Igor Cobileanski.
La limita de jos a cerului, propunere pentru Oscar
În ceea ce priveşte propunerea pentru Oscar a lung-metrajului său de debut, Cobileanski ne-a explicat că „există în fiecare ţară un soi de comitet al Oscarului, format din critici, din cineaşti, din oameni ai filmului care iau în considerare un film reprezentativ pentru ţara lor. E cumva o competiţie internă. Rata probabilităţii de a lua Oscarul pentru cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza este de 1 la 84, cred că e mai mult o competiţie internă”.
„Filmul meu nu a avut succes, eu nu vreau să mă îmbăt cu apă rece. Este un film, probabil bunicel, care stă în picioare, dar nu este un film de succes la public, e chiar insucces. Am întâlnit multă lumea care mi-a spus că i-a plăcut filmul. Asta cumva te ridică în sensul emoţional, te face să te simţi bine”, ne-a spus Igor.
Cobileanski crede că există un paradox în cinematografia românească, spectatorul român nu merge la filmele româneşti. „Românii ştiu să facă filme bune, dar nu au un spectator comparabil cu cel al Poloniei, al Serbiei, chiar şi al Rusiei. Spectatorul român este foarte, foarte pasiv. Dacă trece de 5.000 de spectatori, e un film de succes”, spune Cobileanski. „Cred ca aproape toate filmele româneşti, cu excepţia câtorva mai comerciale, nu au foarte mare priză la public. Nu cred că al meu a fost o excepţie”, mai spune Igor.
În viziunea sa, succesul deplin „e atunci când ai făcut un film extrem de lăudat de critici şi premiat la festivalurile importante, văzut de absolut toată lumea şi care devine îndrăgit de spectator în măsura în care încearcă să preia replici din film, devin celebre, intră în popor. După toate astea sar şi producătorii în capul tău să mai facă ceva cu tine. Ăsta e succesul deplin, aşa zic eu”.
Public şi critică
Deşi spectatorii români nu s-au îngramădit la casele de bilete când a rulat filmul în cinematografe, critica a tratat mult mai bine filmul. Pelicula a fost selectată în competiţiile oficiale ale festivalurilor de la Karlovy Vary, Varşovia, Kiev şi Cottbus, la acesta din urmă primind, anul trecut, premiul criticii internaţionale – FIPRESCI. Recent, acesta a rulat și în cadrul festivalului de film de la Luxemburg CinEast. Filmul „La limita de jos a cerului”, care rulează cu titlul în limba engleză „The Unsaved”, este considerat de The Hollywood Reporter „un studiu de personaj molatec, punctat de momente de comedie neagră, în care, în clasicul stil al noului val românesc, comportamentul rău şi bunele intenţii ale personajelor se transformă încet-încet într-un ştreang în jurul gâtului personajului”.
Igor Cobileanski este de părere că pentru un regizor este important ca filmul să fie apreciat. „Din partea cui vor veni voturile, public sau critică, depinde de ce îşi propune fiecare regizor. Dacă îţi propui să faci un film cu adevărat deosebit de alţii, e foarte importantă nota critcă pe care o primeşti din branşă. Dacă vrei să comunici spectatorilor o anumită stare, îţi trebui un film care să aibă o distribuţie interesantă, să fie vândut. În momentul ăla contează foarte mult ce zic spectatorii despre film. Ideal ar fi să poţi să le îmbini”, a menţionat Cobileanski pentru InfoPrut.
Aşteptările publicului de la un film sunt diferite de cele ale specialiştilor. „Publicul aşteaptă ceva mai clasic, publicul aşteaptă o poveste în plin sens al cuvântului, capabilă să te ţină în faţa ecranului, să speculeze anumite stări pe care să le induci. Publicul are nevoie de emoţii în mod cert. Când plăteşte pentru un bilet, nu plăteşte pentru un loc de stat pe scaun, el vrea să cumpere nişte emoţii, dar filmul nu este doar emoţie. Filmul este şi logică, poate fi şi un pic cerebral. Dacă nu ştii să dozezi toate detaliile astea, probabil rişti să fii neplăcut pentru public”, a spus Igor.
Pentru Cobileanski este un mister „reţeta de secces” pentru un film apreciat de critică şi public. „Presupun că există o astfel de reţetă, cineva trebuie să cunoască lucrurile astea. Ele nu sunt din zona miracolului, ele sunt sub formă palpabilă. Există un Spielberg pe lumea asta, există un Daneliya, este multă lume care cunoaşte formula ‘succesului deplin’”, ne-a declarat Igor.
Igor Cobileanski, copilul studioului Moldova Film
Igor Cobileanski a ştiut dintotdeauna că vrea să facă cinematografie. Când era copil a jucat în multe filme în Republica Moldova, a fost „cumva copilul studioului Moldova Film”. Înainte de adolescenţă a cântat în cor „în rândul trei, al doilea din margine”, timp de opt ani. „Cam asta voiam să fac şi cam asta credeam că am să fac, ori la arte, ori la sculptură, până am ajuns să fac nişte roluri, dintre care unul principal. Cred că a juca într-un film, a fi în centrul atenţiei înseamnă foarte mult în perioada asta de formare adolescentină. Dacă aş juca acum un rol principal într-un film, nu ştiu dacă m-ar fi modificat. Când eşti tânăr e şi magie, e o familie, e interesant, e de fiecare dată altfel. Asta m-a făcut pe mină să iau decizia de a merge la regie şi nu la actorie, aşa cum nu multă lume s-a aşteptat”, ne-a spus Igor.
Cobileanski a studiat la Facultatea de Regie şi Film a UNATC Bucureşti şi a absolvit în 1995 şi îşi aminteşte momentul în care a luat decizia de a studia la Bucureşti, nu la Moscova. „Se întâmpla în anul ’90, Moldova era încă în componenţa URSS. La o inersecţie m-am întâlnit cu, noi îi spunem maestru Emil Loteanu, şi m-a întrebat ce vreau să fac după şcoală şi am zis că vreau să intru la film, la regie. A zis ‘unde vrei să mergi?’, zic ‘Nu ştiu‘. Zice ‘ar fi bine te duci la Bucureşti să faci şcoala acolo’. Zic ‘de ce nu la Moscova?’, a zis că VGIK-ul (Institutul Unional de Cinematografie-n.r.) nu mai e şi nici în următorii 10 ani nu o să mai fie ce a fost. A fost cumva profetic. A spus că pentru că am intrat într-o era în care locurile la VGIK se cumpără, ‘vei avea colegi care nu au făcut altceva decât să intre pe bani şi profesori care vor aştepta bani, lucrurile se vor ruina la Moscova’”, a povestit Igor pentru InfoPrut.
După terminarea facultăţii s-a întors la Chişinău pentru că , „aici, în România nici măcar nu mirosea a film. Erau două sau trei posturi de televiziune, era o atmosferă cumplită”. Înainte să ajungă în Republica Moldova a fost angajat într-un studio particular de la Chişinău, bine dotat pentru producţie.
Cinematografia în Republica Moldova
Totuşi, Cobileanski crede că studiile făcute în România l-au salvat, într-un fel. „Eu îmi dădeam seama foarte bine că o producţie înseamnă mulţi bani, înseamnă o atitudine pentru ce se întâmplă pe platou. Colegii mei de la Chişinău deseori înţeleg filmul ca pe un angajament între prieteni, o rugăminte mare de a nu întârzia şi de a ne trezi la timp. Există un farmec şi aici, dar farmecul ăsta nu poate depăşi hotarele unui oraş sau al unui stat.”, spune Igor.
„Tradiţie poate există, că au fost filme moldoveneşti. Până în ’91 moldovenii au avut mai multe Cannes-uri decât românii. Tradiţia există, dar nu există modele în interior, atunci nu sunt nici profesori. Cei care au rămas, nu vreau să-i jignesc, deşi ştiu că dacă am să spun ce am să spun, iar am să jignesc, dar sunt cumva rămaşi în urmă mult. Nu poţi educa un regizor de film doar cu filme proiectate la cursuri. Nu poţi fi operator dacă nu ştii cum se verifică celuloidul, pe care parte e emulsia şi pe care parte e pelicula”, spune regizorul despre cinematografia din Republica Moldova.
În momentul de faţă, în Republica Moldova nu există nicio opţiune pentru finaţare. Abia în mometul de faţă se votează o lege pentru cinematografie, prin care va trebui să se înfiinţeze un centru al cinematografiei. „E în restructurare toată partea cu finanţările de stat”, spune Igor. Finanţarea privată lipseşte, de asemenea, pentru că pentru că „un privat ar avea nevoie de amortizarea investiţiei şi, neavând cinematografe suficiente, nu dă nimeni bani”.
Finanţările externe, din vest “cuprind adesea aspectele sociale, mai puţin cinematografia. Cred că se ridică maxim la teatru, care şi ăla ar trebui să aibă dramaturgie uşor socială, cum ar fi traficul de fiinţe umane. Cinematografia este finanţată de structuri europene dedicate acestui lucru”, ne-a declarat Cobileanski.
Cinematografia din Republica Moldova nu stă atât de bine acum din mai multe motive. „A fost distrusă reţeaua de difuzare a filemlor. La 10 ani după independenţă, Republica Moldova a fost foarte, foarte săracă şi s-a distrus cam tot ce s-a putut distruge. Diferenţa între România şi Republica Moldova este mare. România a avut o reţea de distribuţie, nu s-a schimbat decât forma de guvernare şi sistemul de guvernare, reţeaua a rămas aceeaşi. În Republica Moldova s-au întâmplat alte lucruri. Moldovenii au pierdut spaţii de difuzare a filmelor, uzine. O uzină din Republica Moldova făcea mâncare pentru cosmonauţi. În momentul în care URSS-ul s-a dezmembrat, uzina aia a devenit falimentară pentru că nu mai putea face nimic. În momentul în care totul s-a dezmembrat, tot sistemul ăsta economic s-a distrus. Într-un sistem de genul ăsta nu poate funcţiona cinematografia pentru că a rămas fără săli. Avea o reţea de mii de săli. Puteai să faci cel mai prost film din lume şi îşi recupera investiţia”, ne-a povestit Igor.
Primele amintiri despre România
Despre România a auzit încă din copilărie, „de când taică-miu cu prietenii lui cumpărau aproape ilegal de la Cernăuţi sau de la Odesa cărţi în limba română. În zona aia dintotdeauna intelectualii au simţit nevoia de a fi alături de ţară şi multe lucruri erau interzise. Se adunau pe la bucătării şi vorbeau la un pahar de vin, iar eu eram pe lângă ei, ascultam. Era ca un miracol, cumva. Asta era în clasa a II-a, a III-a, a IV-a, era o vârstă fragedă. Tot atunci am văzut pentru prima dată un creion cu Mickey Mouse, care era din România. Nu era occidentul, pentru că ştiam că România nu e occidentul, dar era foarte diferit. Era un creion cu mulţi Mickey Mouse-i şi cu radieră şi ştiam că e din România”.
Cobileanski spune că este regizor român, „cu acte în regulă”. „Tot timpul am fost considerat în Republica Moldova regizor român, în România regizor rus şi în Rusia regizor moldovean”, spune Igor, adăugând în glumă că „va trebui cumva să iau nişte decizii pentru a mă opri undeva”. „Nu cred că este important în cinematografie acest lucru. Este important acest lucru în momentul în care încerci să obţii finanţare de stat, cum este CNC-ul (Centrul Naţional al Cinematografiei – n.r.) pentru că devine mai complicat dacă regizorul nu are o cetăţenie română. E o chestie de lege”, ne-a spus Igor.
Unionism
Despre unionism crede că e necesar să ai o părere pro sau contra din momentul în care asta a devenit o discuţie publică. „Nu sunt implicat cumva, nu cred că vocea mea valorează mai mult decât un buletin de vot, dar dacă ar fi să mă întrebe cineva, mi-aş spune părerea deschis”, spune Igor Cobileanski.
„Eu consider că suntem români şi părerea mea este că în mod absolut conştient ar trebui contruită o Unire a celor două state. Lucrul ăsta nu ar trebui să fie neapărat bazat pe entuziasm pentru că istoria, cel puţin cea recentă, demonstrează că lucrurile făcute cu entuziasm şi negândite, făcute doar pe un val al întâmplării fericite, uneori mai şchioapătă şi avem de suferit toţi. Un proiect foarte clar, gândit de reunificare al celor două state cred că nu ar strica. Ce-a fost rupt şi furat trebuie întors înapoi. E ca şi cum ai retroceda o casă proprietarului de drept”, a declarat Cobileanski pentru InfoPrut.
