Motto: „Dacă adevărul despre 7 aprilie nu va fi niciodată cunoscut, va fi doar pentru că nimeni nu vrea să-l cunoască„. Ion Perju, inculpat pentru moartea lui Valeriu Boboc, în timpul revoltei din 7 aprilie
Cu doi ani în urmă, în 7 aprilie 2009, revolta din Chişinău s-a soldat cu trei morţi şi o sută de răniţi. Ori, de la acea criză care a dus la demisia preşedintelui comunist şi la venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), Parlamentul nu reuşeşte să aleagă un şef de stat. Chişinău face eforturi disperate pentru a se apropia de UE, dar nu poate să-i prezinte deocamdată decât un al doilea preşedinte interimar, Marian Lupu, iar la putere o AIE incapabilă să modifice sistemul legislativ şi să-şi onoreze astfel promisiunile electorale.
De la schimbarea regimului au avut loc patru tentative de alegeri prezidenţiale, două alegeri legislative şi un referendum; liderii politici au promis în fiecare campanie electorală un viitor stabil pentru această ţară de doar 4 milioane de locuitori (dintre care un milion locuind în străinătate). Însă AIE nu reuşeşte nicicum să obţină cele 61 de voturi necesare alegerii candidatului său, din cele 101 de voci ale deputaţilor moldoveni. Adoptarea definitivă a scrutinului universal ar permite să se pună capăt încăpăţânării comuniştilor, care refuză orice compromis.
Cine conduce deci astăzi nava Moldova şi în ce direcţie? Cât timp îşi va putea îndrepta prora odată spre Bruxelles, o alta spre Moscova, din când în când spre Bucureşti? Ce este sigur este că nu demult Chişinău a aflat că ţara are şi sprijinul unui mai vechi prieten: Polonia, care va prelua preşedinţia poloneză, a transmis moldovenilor, de la Chişinău, că ar dori să vadă Moldova cât mai repede în UE. Institutul pentru Studii Orientale din Varşovia, cu Asociaţia pentru Politică Externă din Chişinău, având Presseurop ca şi partener media, a organizat de curând (29-31 martie) la Chişinău, un forum economic UE-Moldova. Şi nu numai. Căci forumul nu a fost doar o scenă pe care au defilat Aleksander Kwasniewski, Petru Lucinschi, Emil Constantinescu, Premierii Donald Tusk şi Vlad Filat, ci ocazia de a pune pe masă unele probleme rămase nerezolvate. Deci, Moldova, care este starea lucrurilor?
* Negocierile în problema transnistreană sunt în continuare într-un punct mort. Membrii acestei faimoase ecuaţii 5+2 se întâlnesc de doi ani sistematic la Viena, non-oficial, pentru a încerca găsirea unui numitor comun. Cu câteva zile în urmă, la Viena deci, preşedintele aşa-zisei republici nerecunoscute Transnistria, Igor Smirnov, a trimis Premierului Vlad Filat invitaţia de a veni la Tiraspol. Poftim? „Eu merg în zona transnistreană ca acasă, nu invitat oficial„, a refuzat clar invitaţia Vlad filat.
* Din punct de vedere economic, Moldova este la modă: cu un mediu de afaceri extrem de atractiv pentru investitori (mai ales în domeniul numeric) şi un sector agro-alimentar promiţător, cu exporturi de vin care cresc în cantitate şi accesibilitate a pieţelor europene, Moldova este foarte atractivă şi din punct de vedere al avantajelor fiscale pentru străini. Pentru a ancora şi mai bine această tendinţă, Premierul Filat pleacă din 12 în 14 aprilie în cruciadă pentru a cuceri francezii.
* Adeziunea la UE este pe calea cea bună, Chişinău fiind acum pe cale de a negocia liberalizarea vizelor, şi speră să-şi depună oficial cererea de adeziune în timpul preşedinţiei poloneze.
* În sfârşit, climatul politici nu este, din păcate, la un punct de echilibru. Asemeni tuturor ţărilor care au avut un trecut comunist şi care au plătit scump faptul că s-au dezbrăcat de el (România, Polonia, Ucraina etc.), la Chişinău coaliţiile electorale sunt şi ele apreciate. „Totuşi, orice coaliţie plăteşte un preţ, cel al disputelor dintre partide„, observa la forum Emil Constantinescu, cel care ca şi preşedinte a avut de-a face cu o Convenţie Democratică formată din 17 partide. „Nici o democraţie nu poate funcţiona fără aceste frământări intestinale, scopul este totuşi ca fiecare coaliţie să aibă un proiect, dincolo de aceste probleme„.
Iată ce e clar şi iată şi un argument serios pentru a ne mai calma spleenul de astăzi: la doi ani de la revoluţia Twitter, Chişinău funcţionează în continuare cu un preşedinte temporar…
Sursa: Presseurop