Agenţia de Inofmaţională de Stat MOLDPRES, cu referire la serviciul de presă al Guvernului, transmite că prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi, la Bruxelles, la audierile publice în Parlamentul European pe tema „Republica Moldova: Un an de la schimbul Pro-European”.
La audieri au mai luat parte vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Alexandru Tănase, ministru al Justiţiei.
La deschidere, deputatul european Traian Ungureanu, Prim-vicepreşedinte al EURONEST, a dat citire mesajului Preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, în care se menţionează că, la momentul de faţă, Republica Moldova trece printr-o perioadă crucială.
„Acum, mai mult ca oricînd, Republica Moldova are nevoie de suportul nostru”, se spune în mesajul lui Jerzy Buzek, în care se precizează că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa.
Jerzy Buzek mai menţionează că relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană devine din ce în ce mai intensă, ţara noastră înregistrează mai multe succese pe calea apropierii de UE.
Preşedintele Parlamentului European a spus că este bucuros că Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, a ajuns la o poziţie comună privind modificarea Constituţiei, poziţie care este susţinută de către Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia.
În finalul mesajului, Jerzy Buzek a urat mult succes Guvernului în realizarea reformelor demarate, şi a precizat că acum este timpul oportun pentru a le implementa.
Prim-ministrul Vlad Filat a spus că orientarea pro-europeană a Moldovei are rădăcini adînci, societatea moldovenească este ataşată profund valorilor europene.
„Cetăţenii Republicii Moldova văd integrarea europeană ca fiind acea reţetă ce ne va ajuta să edificăm un stat prosper, democratic şi european. Sînt sigur că şi datorită acestui lucru, Moldova este astăzi ţara în care se atestă cel mai puternic sprijin al populaţiei pentru opţiunea de integrare europeană, comparativ cu alte state vecine ale UE. Peste 70% din cetăţenii ţării noastre doresc ca Moldova să adere la UE”, a accentuat Vlad Filat.
Premierul a spus că Guvernul înţelege foarte bine faptul că integrarea europeană ţine, în primul rînd, de capacitatea Moldovei de a-şi face temele de acasă, de a implementa reformele interne necesare. În context, Vlad Filat a prezentat cîteva exemple de acţiuni pe plan intern şi extern, care au drept scop transformarea Moldovei într-un stat cu potenţial serios de aderare la UE.
„Sprijinul cetăţenilor ne-a permis, ca în cele aproape 9 luni de cînd sîntem la guvernare, să avansăm rapid spre consolidarea democraţiei şi a pluralismului politic. Să vă dau un singur exemplu – în ultimele 2-3 luni s-au deschis două posturi tv independente. Libertatea de opinie este acum garantată în Republica Moldova şi nu vom mai permite niciodată ca cineva să transforme mass-media în instrument de propagandă. Este poate unul dintre bunurile cele mai de preţ pe care l-am obţinut după instalarea noului Guvern – libertatea de exprimare”, a spus Vlad Filat.
Premierul a menţionat că Guvernul de la Chişinău a iniţiat şi un şir de reforme care vizează consolidarea supremaţiei legii prin reformarea Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Justiţiei.
Referindu-se la criza constituţională, Vlad Filat a vorbit despre soluţia identificată şi aportul Consiliul Europei şi Comisiei de la Veneţia la deblocarea situaţiei.
Premierul a menţionat că eforturile Guvernului de a accelera reformele au însă şi un impediment de ordin intern – conflictul transnistrean. În context, Vlad Filat s-a referit şi la sprijinul partenerilor externi în acest sens, şi a menţionat în special atitudinea şi acţiunile întreprinse de Cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev.
„Apreciem foarte mult acest lucru şi ne dorim să lansăm, cît de curînd, iniţiative concrete, care să vizeze soluţionarea acestui conflict”, a precizat Prim-ministrul.
Vlad Filat s-a arătat convins de faptul că reintegrarea ţării poate fi efectuată doar în baza unei Moldove atractive, prospere şi democratice şi a precizat că fiecare pas pe care îl face Moldova pe calea integrării în UE este unul spre reintegrarea ţării şi soluţionarea conflictului transnistrean.
Prim-ministrul s-a referit şi la aspiraţia cetăţenilor Republicii Moldova de a circula liber în Europa.
„Cetăţenii Moldovei deocamdată nu au parte de acest beneficiu palpabil al integrării europene – libera circulaţie, dar sînt sigur că nu va mai dura mult pînă cînd ne vom putea bucura de acest lucru. Înţelegem că avem multe de făcut pentru a atinge acest deziderat şi tocmai din acest motiv interesul nostru primordial este stabilirea unor relaţii cît mai strînse cu UE pentru a soluţiona împreuna problemele care stau în calea eliminării vizelor”, a declarat Vlad Filat.
Prim-ministrul a subliniat că obiectul Guvernului este de a construi o Moldovă europeană, prosperă şi democratică, care să contribuie la stabilitatea şi prosperitatea europeană şi care să nu fie doar un partener credibil pentru UE, ci şi un viitor membru cu drepturi depline.