Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot pot obține buletine de identitate în ziua alegerilor, anunță Întreprinderea de Stat Registrul, care menționează și că duminică va avea program prelungit, între orele 07.00 – 21.00.
În perioada 25.11.2014 – 30.11.2014 secțiile de evidență și documentare a populației la solicitare eliberează, în mod gratuit, buletinul de identitate provizoriu cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care dețin acte de identitate cu statut „nevalabil”, inclusiv și deținătorilor pașapoartelor de tip sovietic, care din anumite considerente nu au obținut buletinul de identitate, precum și cetățenilor ale căror acte sunt pierdute/furate și celor care anterior nu au deținut acte de identitate.
Comisia Electorală Centrală (CEC), prin hotărârea din 18.11.2014 a permis cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vor să participe la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în baza actelor de identitate cu termen de valabilitate expirat.
În cazul în care cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot, în perioada vizată, va solicita schimbarea buletinului de identitate în legătură cu expirarea termenului de valabilitate, la solicitare, documentul nevalabil va fi restituit, pentru participare la alegerile parlamentare și ridicat la momentul înmânării actului de identitate nou.
Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot vor putea obține buletinul de identitate provizoriu la momentul adresării.