La cum arată cheltuilelile planificate de Vladimir Putin în sectorul de apărare pe 2015, chiar şi un calcul matematic haotic ne-ar putea da de înţeles că neo-ţaristului de la Kremlin n-ar trebui să-i mai ardă, cel puţin în viitorul apropiat, de alte anexări teritoriale.
Putin şi-a luat Crimeea, dar să nu credeţi că astfel de încorporări teritoriale nu ustură la buzunar. Orice teritoriu pe care un stat pune mâna înseamnă şi crearea unui întreg stabiliment administrativ, iar orice stabiliment administrativ înghite fonduri cu nemiluita. De aceea, cea mai avantajoasă financiar variantă pentru orice plan de prăduire geopolitică este conflictul îngheţat. Dincolo de orice aspect de negociere geostrategică, conflictul îngheţat te ţine, pe tine, statul invadator, departe de orice asumare a responsabilităţii şi, în acelaşi timp, te protejează de tot ceea ce s-ar putea infiltra în ţara ta la pachet cu teritoriul anexat. Gândită în termeni cinici, strategia de poziţionare a unei enclave separatiste pe un anumit teritoriu e un fel de vidare „medicală” a acelui teritoriu într-un soi de logică strategică antiseptică. Andrei Kortunov, un liberal rus expert în relaţii internaţionale, referindu-se la conflictul separatist din Donbas, ne explică mai bine cum stă treaba: „După cum ştiţi, acestea (teritoriile din Donbas, n.m.) sunt teritorii foarte complexe, cu foarte mulţi infractori şi extremişti care s-ar deversa în spaţiul politic al Rusiei. Nu cred că Rusia este pregătită pentru aşa ceva”, declara Kortunov pe 25 noiembrie pentru agenţia de ştiri ucraineană UNIAN. Cu alte cuvinte, angajezi nişte mercenari separatişti, îi alimentezi periodic cu arme (floare la ureche pentru industria de armament a Rusiei) şi ei trebuie să facă treaba murdară pentru tine, adică ceea ce se întâmplă acum în Doneţk, în Abhazia şi în Osetia de Sud, în regiunea transnistreană şi în fosta „vedetă” a anilor ’90, Nagorno-Karabah.
Investiţiile în industria de armament pentru 2015
Să aruncăm acum o privire peste decartările de fonduri pregătite de Putin pentru anul viitor în sectorul de apărare. Potrivit publicaţiei Moscow Times, chiar dacă anul 2015 se anunţă a fi unul de scleroză economică pentru Federaţia Rusă, Vladimir Putin este decis să majoreze modernizarea armatei cu 30%, atingând astfel cel mai înalt prag de investiţii din istoria post-sovietică a Rusiei. 3.300 de miliarde de ruble, adică 62 de miliarde de dolari, urmează a fi pompate cu heirupism distopic în achiziţionarea de aeronave, submarine, rachete şi armament pentru trupele terestre. Dacă în 2008, anul războiului de cinci zile din Georgia, Rusia s-a prezentat modestă la capitol militar, ei bine, în 2015 Putin vrea ca reactivarea mesajului de tip război rece în problema ucraineană să fie flancată şi de un „înveliş” balistic pe măsura întunecimii sale imperialiste. Că o va face fără aliaţi, într-o singurătate de peşteră, şi că, dată fiind ambiţia sa de anul acesta, Rusia tot va rămâne mult în urma altor puteri (SUA, cheltuieli militare preconizate pe 2015 – 584 miliarde de dolari; China – 159,6 miliarde de dolari), asta e altă chestiune, ceea ce bate la ochi este defazajul halucinant dintre starea actuală a economiei ruse şi calculele militare ale boss-ului de la Kremlin. Până la sfârşitul acestui deceniu, precizează Moscow Times, Rusia aspiră la o modernizare în proporţie de 70% a forţelor sale armate. În termeni monetari: până în 2020, sectorul de apărare va absorbi 375 de miliarde de dolari, subliniază sursa citată. Un sistem de navigare complet digitalizat al tancurilor, ba chiar şi abilitatea de a fi controlate prin telecomandă; rachete Yars, despre care se spune că au zece focoase nucleare cu ţinţire independentă, adică „ramificată”, fiind astfel mai greu de oprit, vor fi folosite ca replică la sistemul antirachetă al Statelor Unite şi le vor înlocui pe cele Topol-M; marina rusă, în special Flota Mării Negre, va primi, în 2015, o nouă fregată Grigorovich (aşteptându-se ca până în 2016 numărul fregatelor noi să ajungă la şase), două noi submarine silenţioase, care se vor alătura submarinelor nucleare din clasa Borei şi Yasen, pe care le achiziţionează de ceva timp încoace Rusia, şi o duzină de corvete; forţele aeriene ar putea fi echipate de la anul cu 150 de noi avioane (Mig-29s, SU-30, SU-34s şi SU-35s) şi elicoptere – acestea sunt doar câteva dintre achiziţiile planificate de Federaţia Rusă în 2015, conform listei prezentate de Moscow Times.
Un mort numit economie
În tot acest timp, economia monofazică (bazată vital pe resurse naturale, fără o diversitate echilibrantă) a Rusiei târăşte după ea o perfuzie. Sancţiunile comerciale, chiar dacă nu i-au potolit lui Vladimir Putin foamea belicoasă, au lovit dur în fluxurile bursiere. Rubla s-a transformat într-un cardiograf cu linie frântă. Rata de creştere a PIB-ului Rusiei preconizată pentru acest an era, în scenariile cele mai realiste, de 1 sau 2%. După sancţiuni, speranţele au coborât la 0,5%, aşteptându-se ca anul viitor cifra să fie şi mai mică. Timothy Ash (n-are a face cu Timothy Garton Ash, politologul şi istoricul), prestigios analist de piaţă al Standard Bank şi membru Chatham House, afirmă într-o analiză că scurgerea de capital s-a dublat în ultimele şase luni: tendinţa scurgerii de capital a urcat de la 50 de miliarde de dolari la 100 de miliarde de dolari. Iar Banca Centrală a Rusiei, pentru a susţine rubla, a pierdut în acest an 90 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare. În traducere liberă, treaba e nasoală rău! Ca să nu mai vorbim despre limitarea accesului Rusiei la finanţările bazate pe dolari şi euro la capitolul împrumuturi de pe pieţele occidentale de capital, subliniază Ash. Cu ce va cârpi Putin aceste vacuum-uri? Doar cu gaz? Doar cu şantaj energetic? Păi, simplu fie spus, cum să-ţi mai vinzi gazul când, unu la mână, preţul pretolului şchiopătează în prezent, doi la mână – când ai acces limitat la împrumutiri pe pieţele occidentale de capital, iar sectorul tău energetic are nevoie urgentă de investiţii, şi trei la mână – când ai rubla pe butuci, iar asta ţi-e singura formă monetară de investiţie în sectorul energetic? Cam sisifică problema, nu? Şi dacă e să ne luăm după interpretarea lui Alexander J. Motyl, unul dintre cei mai străluciţi specialişti pe Ucraina, Putin nu e tocmai convins decisiv de aceste aspecte spinoase, ci, ca un veritabil lider bântuit printre altele şi de licuriciul psihozei „destinului naţional grandios”, se spală cu ceaţă pe faţă când ar trebui să încerce apă cât mai rece. Decodându-i discursul de stare a naţiunii ţinut pe 4 decembrie, cu un accent aparte pe subiectul Crimeea, Motyl spune că Putin se află într-un soi de derivă ideologică, deoarece nu-şi poate fundamenta, în esenţă, anexarea Crimeei pe baze geopolitice, ci doar pe baze de speculaţie religioasă, un soi de versiune din cioburi încropite la nimereală a vechii orbiri ţariste, filtrată apoi sovietic, care vedea Moscova drept a Treia Romă. Un detaliu demascator în acest sens, punctează Motyl, este faptul că Putin a adus în discuţie extinderea NATO abia pe 1 iulie în acest an şi într-o singură propoziţie scăpată printre degete, detaliu pe care mulţi dintre cei care susţin că actuala atitudine a Federaţiei Ruse ar fi un răspuns la „ameninţarea” NATO nu l-au luat în seamă. Deci, în altă ordine de idei, ne sugerează Motyl, scenariul ăsta cam pică. Restul excelentei analize, minuţioasă şi extrem de lămuritoare, o puteţi lectura în Word Affairs Journal.
Cum se vede actuala debandadă a rublei la nivel societăţii ruse? A început o fugă dementă după convertirea banilor în bunuri. Potrivit Bloomberg, bogătaşii îşi cumpără pe bandă rulantă Porsche-uri şi Lexus-uri, iar oamenii de rând maşini ieftine. Ştim cu toţii ce se întâmplă când moneda naţională se află în picaj, două lucruri mari şi late: 1) pe termen scurt, devalorizarea monedei naţionale devalorizează şi bunurile şi, prin urmare, le poţi cumpăra mai ieftin; 2) pe termen mediu şi lung, devalorizarea monedei naţionale anunţă explozii de preţuri, ceea ce, de altfel, se anunţă pentru 2015 în Rusia.
Cum se vede jocul lui Vladimir Putin de la nivel istoric? Avem o dramă secesionistă în Ucraina, avem cadavre în Doneţk, avem Donbasul adus la statut de hârb economic, avem populaţia Donbasului cu războiul la uşă, în plin dezastru umanitar, şi o parte din ea care nu vrea să fie salvată, avem o armată ucraineană slab înarmată, fără posibilităţile tehnice de a elibera partea de populaţie care vrea să fie eliberată de sub controlul separatiştilor, avem o dezbatere la Kiev în care se pune problema cedării Donbasului pentru ca Ucraina să nu fie, pe termen lung, înfrântă definitiv de Rusia. Şi mai avem poate o singură perspectivă pozitivă în tot acest noian deprimant: experienţa Istoriei ne-a învăţat mereu ceva – faptul că, la proba rezistenţei, economia are întotdeauna mai multe de spus decât tancurile.
