Un moment cultural superb în preajma Crăciunului îl reprezintă colindatul. Poate, în tradiția națională, e cel mai închegat moment legat de sărbătoarea Nașterii Domnului. În funcție de interpretare, colindătorii amintesc de magii care Îl caută pe Iisus, îngerii care Îl vestesc, poporul ales care Îl așteaptă.
Mulțumită efortului depus de etnologi, colinda românească a intrat în patrimoniul UNESCO. Foarte multe cete de colindători, deși au păstrat numitorul comun, au dezvoltat porturi și obiceiuri diferite, care ne permit identificarea lor pe zone. Moldovei, pe ambele maluri ale Prutului, îi sunt specifice caprele mici și ursarii. Acasă la părinții mei, în Țara Făgetului sunt stelarii și dubăii. Cei din urmă sunt cete asemănătoare cu călușarii, prezente doar de Crăciun și care vin să colinde însoțite de muzică instrumentală, dar mai ales de tobe, în Banat numite dube, de unde și numele lor. Sunt însoțiți de o capră mare ce va executa la fiecare casă „Jocul caprei” (trimitere la moarte și înviere). Pe lângă colinde, sunt renumiți pentru jocurile lor și pentru cântecele de însurătoare.
