Alegerile parlamentare din Rep.Moldova au avut loc pe 30 noiembrie 2014, acum suntem în ianuarie 2015, dar noua coaliţie de guvernare întârzie să apară, fapt care va ridica mai mult ca sigur semne de întrebare la Bruxelles, panoul de comandă al Uniunii Europene. Într-un asemenea context, o primă întrebare firească ar fi: se constituie o coaliţie pro-europeană sau, date fiind întârzierile, se pune până la urmă la cale doar o coaliţie „de cumetrie”, adică strict pentru acapararea funcţiilor? Desigur, istoriografic vorbind, această stare de fapt nu reprezintă nimic nou sub soare şi, pentru obţinerea unui detaliu concludent nu trebuie decât să ne întoarcem în momentul de cotitură istorică din 2009, după protestele din aprilie, anul formării primei Alianţe pentru Integrare Europeană.
La ora actuală, se vehiculează scenariul în care PDM și PLDM cochetează cu ideea formării unei coaliții de guvernare cu sprijinul comuniştilor lui Vladimir Voronin. O “struţocămilă” în care, dincolo de alte semnalmente combinatorii, s-ar putea citi lesne şi o tentativă de aşa-zis “rebranding”, exagerat spus, a liderului PCRM. Ca specimen politic, Vladimir Voronin ne apare nu doar ca un dinozaur sovietic depăşit de vremuri, anemic politic şi bântuit de imaginea liniei moarte, dar şi ca un element rezidual căruia Kremlinul, păpuşarul de-o viaţă al liderului comunist, i-a “tras clapa”, rezervându-i, prin alegerea Rusiei de a pompa bani în capitalul politic al inamicului său, Igor Dodon, şeful socialiştilor, doar rolul unui “deşeu menajer” pus pe făraş. Iar când în politică iei drumul coşului de gunoi, o singură funcţionalitate îţi mai rămâne la dispoziţie – aceea de a-ţi transforma formaţiunea politică într-un partid-balama bun de culesc, fără prea multe şanse de pretenţii imperiale, doar firimituri de funcţii.
Şi pentru că tot suntem la acest capitol, al pescuitului de funcţii, iată care este ipoteza lui Mihai Ghimpu, preşedintele PL, privind negocierile formării noii coaliţii de guvernare: “„Chiar am pus întrebarea: <<Am impresia că voi vreţi două funcţii, şi de spicher, şi de preşedinte al republicii?>>. M-am gândit şi eu. Dar foarte interesant va fi – Plahotniuc – preşedintele republicii, Vlad Filat – prim-ministru şi Lupu – spicher”, a precizat Ghimpu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, comentând ipoteza formării unui guvern minoritar de către PLDM și PD, cu susținerea comuniștilor și care ar culmina cu alegerea lui Vladimir Plahotniuc în funcția de președinte al Republicii Moldova în 2016.
,,De ce PD să aibă și spicher, și președinte? Le-am cedat data trecută, au deţinut funcţia de preşedinte care a fost. Acum iar vor?”, s-a arătat nedumerit președintele PL.
Să nu uităm faptul că Mihai Ghimpu – al cărui partid a câştigat treisprezece mandate în Parlament – vorbeşte din rolul celui “şutat” din orice variantă de negociere. Dar, chiar şi aşa, perspectiva liderului liberal nu este lipsită de validitate. Oricine a urmărit, fie doar şi minimal, viaţa politică de la Chişinău, nu are cum să nu fi remarcat recentele doleanţe şi angoase tot mai pronunţate ale lui Vlad Filat (PLDM) şi Vladimir Plahotniuc (PDM). Filat şi Plahotniuc sunt cei mai potenţi oligarhi din Rep. Moldova, două trezorerii umblătoare pe scena politică de la Chişinău, au bani ca să-şi poată permite orice funcţie în stat: Plahotniuc pe cea de preşedinte al Republicii, iar Filat încă o dată pe cea de premier. În cazul lui Vlad Filat, aspectul care sare în ochi este cel al angoasei: acesta consideră că actualul premier al Rep. Moldova, Iurie Leancă, a cules toţi laurii eforturilor depuse de el, pe vremea prim-ministeriatului său, pe tema integrării europene, iar acum pare hotărât să-şi primească “bunurile” înapoi.
2009 – AIE 1
Să ne întoarcem însă în 2009. În urma protestelor din aprilie, PCRM scapă frâiele statului, urmează alegeri anticipate, iar o alianţă formată din patru forţe politice democratice – Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa “Moldova Noastră” – intră la guvernare, formând Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), care îşi propune următoarea misiune: 1) restabilirea statului de drept; 2) depăşirea crizei social-politice şi asigurarea creşterii economice; 3) descentralizarea puterii şi asigurarea autonomiei locale; 4) reintegrarea teritorială a Republicii Moldova; 5) Integrarea europeană a Republicii Moldova şi promovarea unei politici externe echilibrate, consecvente şi responsabile. Cele cinci puncte sunt extrase din declaraţia privind constituirea AIE, semnată la acea dată de către Vlad Filat, preşedinte PLDM, Mihai Ghimpu, preşedinte PL, Marian Lupu, preşedinte PDM, şi Serafim Urecheanu, preşedinte AMN. Cu alte cuvinte, în 2009, Filat + Ghimpu + Lupu + Urecheanu = LOVE. Însă “dragostea” durează puţin, la fel şi principiile din declaraţia de constituire. Deja în 2010, AIE devine doar o alianţă a confuziei, a actului de guvernare prost, a bănuielilor, a lupilor travestiţi în oi, a atacurilor sub centură, a spălatului rufelor în public, a prăpastiei dintre clasele sociale, a vidului reformator, doar un bestiar de fiţe bonapartiste şi lăcomie clinică. În plus, o problemă majoră: AIE nu reuşeşte să întrunească numărul de 61 de deputaţi necesar alegerii unui nou preşedinte al Republicii Moldova Pentru a încerca să depăşească impasul politic, AIE convoacă un referendum constituţional, în septembrie 2010, în vederea aprobării alegerii directe a preşedintelui. Scrutinul este un eşec, nu poate fi validat din cauza prezenţei insuficiente la vot. Văzându-se în derivă, AIE dizolvă Parlamentul şi convoacă alegeri anticipate pentru noiembrie 2010, la care partidele alianţei participă independent. Trec alegerile. AIE moare din faşă. Dar se naşte o altă AIE: AIE 2, formată din PLDM, PDM şi PL. Alianţa “Moldova Noastră” este scoasă de la masa jucătorilor şi începe să pună beţe-n roate Alianţei pe diverse legi. În urma negocierilor, Vlad Filat este învestit premier, iar Marian Lupu este ales preşedinte al Parlamentului, îndeplinind funcţia de şef de stat interimar.
2011 – AIE 2 intră pe perfuzii
Vine anul 2011: AIE 2 e pe butuci. Criza continuă pe tot parcursul anului, partidele punctează eşec după eşec în alegerea preşedintelui ţării, iar bălăcăreala publică între liderii Alianţei continuă la fel ca în AIE 1. Unii lideri ai Alianţei încearcă să impună în cadrul guvernării un mecanism care să facă imposibilă utilizarea funcţiilor politice deţinute de către anumiţi oameni de afaceri în scopul îmbogăţirii clandestine. Oameni de afaceri care – Nota Bene! – se află şi în interiorul Alianţei. Încep, bineînţeles, ameninţările cu spargerea AIE 2. Primul care iese la atac este liderul PL, Mihai Ghimpu. “În caz că se repetă ce a fost – crapă! Şi dacă crapă – pierdem toţi, nu numai unul. Acum oamenii altfel o să pună nota, nu cum au pus-o după primul an de guvernare. În cazul în care nu se va mai putea – noi o să spunem că nu se mai poate, că suntem în această alianţă doar ca lăturaşi. Ori noi facem ceea ce ne asumăm, ori <<Bonjour maman!>>. Nu ies din alianţă, dar o să cânt la saxofon. Eu într-o bună zi o să merg şi o să tai… şi-am să spun lucrurilor pe nume cum stau! Nu o să mă mai oprească argumentul că dacă spun – revin comuniştii! Nu o să mă mai intereseze. Ce rost are? Ori ei comunişti, ori alţii necomunişti – dacă nu se mişcă lucrurile înainte, care este sensul acestui act al guvernării dacă nu schimbăm lucrurile?”, declara în ianuarie 2011 Marian Ghimpu, citat de Deutsche Welle. Nemulţumirea lui Ghimpu venea din faptul că, în timpul negocierii privind reeditarea AIE, acesta insistase ferm PL să i se ofere conducerea unei instituţii de drept, liderul liberalilor periclitând astfel viitoarea Alianţă prin crearea unor disensiuni cu PD, care ameninţa cu o alianţă de stânga cu PCRM. În cele din urmă, PL avea să cedeze, dar circul acuzator din interiorul Alianţei avea să continue.
AIE 2 reuşeşte să supravieţuiască până în 2012. În primăvara lui 2012, pe 16 martie, după aproximativ trei ani de criză politică şi două scrutine legislative anticipate, se produce decongestionarea din Parlamentul Rep. Moldova: magistratul Nicolae Timofti, candidatul comun al AIE 2, este ales în funcţia de şef al statului. Însă la finele lui 2012 Alianţa îşi dă din nou duhul. În decembrie 2012, un tânăr este împuşcat în Pădurea Domnească, în timpul unei partide de vânătoare la care participaseră mai mulţi judecători, procurori şi funcţionari publici. Se încearcă muşamalizarea incidentului, dar se lasă imediat cu un scandal de proporţii în care cad mai multe capete de demnitari, ducând şi la revizuirea unor funcţii înalte prevăzute în Acordul de constituire a AIE 2. Începe o tiradă de acuze reciproce între partidele member ale Alianţei pe marginea incidentului, totul asezonat şi cu atacuri de tip raider asupra unor instituţii financiare din Republica Moldova. Ce sunt atacurile de tip raider? Simplu fie spus, înseamnă devorarea adversarilor mai slabi pentru a-ţi creşte puterea. În urma acestor turbulenţe, AIE 2 devine istorie.
2013 – apariţia Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană şi fărâmiţarea PL
Mergem mai departe – anul 2013, luna februarie, când Vlad Filat, în funcţia de premier, anunţă retragerea PLDM din acordul Alianţei, afirmând că îşi doreşte să înceapă negocierea unui nou acord, care să excludă “principiile oligarhice”. Apare în ecuaţie Vladimir Plahotniuc, din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului: pe 15 februarie 213, Plahotniuc îşi prezintă demisia şi îl îndeamnă pe Filat să-i urmeze exemplul. Primăvara lui 2013 vine la pachet cu demiterea Guvernului Filat, după ce grupurile parlamentare ale PDM, PCRM şi cel al socialiştilor votează o moţiune de cenzură iniţiată de comunişti. După demiterea Guvernului, PLD îl desemnează în funcţia de prim-ministru tot pe Vlad Filat. Şeful statului îl acceptă pe candidat, însă nu şi PDL şi PL. Mihai Ghimpu, preşedintele PL, se declară categoric împotriva numirii la manetele Guvernului a lui Filat şi alege să treacă în opoziţie. Această mutare declanşează însă fărâmiţarea partidului condus de Ghimpu. La 12 aprilie 2013, un grup de deputaţi, miniştri, miniştri adjuncţi şi lideri ai structurilor teritoriale ale Partidului Liberal, în frunte cu deputatul Ion Hadîrcă, anunţă crearea Consiliului ad-hoc de Reformare a Partidului Liberal. Grupul reformator (format din şapte deputaţi) afirmă că va continua discuţiile pentru depăşirea crizei politice, iar pe 13 aprilie 2013, Consiliul Republican al PL trece la maziliri şi exclude din rândurile partidului cinci deputaţi, retrăgând de asemenea susţinerea politică pentru ministrul Apărării şi ministrul Mediului. În decembrie 2013, se formează grupul parlamentar al Partidului Liberal Reformator, sub conducerea lui Ion Hadîrcă, iar partidul lui Ghimpu începe să intre la apă din punct de vedere al puterii politice.
La sfârşitul primăverii lui 2013, intră în scenă Iurie Leancă, în funcţia de premier al Rep. Moldova. Şi nu numai Iurie Leancă, ci şi un fel de AIE 3, care nu se mai numeşte Alianţa pentru Integrare Europeană, ci încearcă o reciclare sub denumirea Coaliţia pentru Guvernare Pro-Europeană, formată din PLDM, PDM şi PLR (Partidul Liberal Reformator). Mihai Ghimpu? Ghimpu şi partidul său, PL, sărac în scaune parlamentare (cinci deputaţi), zac pe tuşă şi se abţin de la vot.
2014 – O altă copie xerox?
Ajungem în 2014, anul alegerilor parlamentare. Pe 12 septembrie este înregistrat la Comisia Electorală Centrală (CEC) Partidul Patria (PP), care îl are drept cap de listă pe controversatul om de afaceri Renato Usatîi, considerat un experiment politic al Rusiei. Usatîi, adept al ideii că Rep. Moldova ar trebui transformată într-un regim autoritar după modelul belarus al lui Aleksandr Lukaşenko, creşte rapid în sondaje, gonflat financiar de Kremlin, dar explodează ca un balon de săpun înaintea scrutinului parlamentar de pe 30 noiembrie, când CEC cere excluderea Partidului Patria din cursa electorală, afirmând că primise o sesizare din partea Inspectoratului General de Poliţie, care ar fi prezentat dovezi că acesta ar fi utilizat în campanie 8,1 milioane de lei moldoveneşti (aproximativ 430.000 de euro) proveniţi din străinătate. Curtea de Apel decide pe 27 noiembrie excluderea PP şi confiscarea fondurilor provenite din străinătate. Usatîi atacă hotărârea Curţii de Apel la Curtea Curtea Supremă de Justiţie, iar Curtea Supremă de Justiţie decide definitiv exlcuderea PP. Rămâne în cursă al doilea experiment al Rusiei în Rep. Moldova – liderul socialiştilor, Igor Dodon, care se dovedeşte a fi un succes, partidul său câştigă cel mai mare număr de mandate în Parlament.
Alegerile de pe 30 noiembrie nu aduc nimic diferit faţă de starea parlamentară a Rep. Moldova de până la scurtinul parlamentar: partidele pro-europene sunt pe aceeaşi poziţie fragilă de creare a unei majorităţi, iar partidele filo-ruse rămân pe aceleaşi nisipuri mişcătoare ale negocierilor.
În 2011, analiştii politici de la Chişinău dezbăteau un scenariu considerat la acea dată “palpitant”, şi anume o coaliţie de guvernare democrato-comunistă. Acum, în 2015, se pare că ne aflăm în aceeaşi paradigmă strategică, cu aceeaşi actori politici plini de pete şi eşecuri la activ. Prin urmare, nu ne rămâne, în loc de concluzii, decât o singură întrebare: o presupusă AIE 4 va fi o alianţă pentru integrare europeană sau încă o prăfuită şi destabilizatoare copie xerox a unor oameni de afaceri haotici camuflaţi în politiceni diletanţi de “eră nouă”?
