Je suis Ţuţu. Îl cheamă Ţuţu. Ţuţu are muşchi, mulţi muşchi şi rezistă la durere. Cândva, Ţuţu urca în ringul de luptă şi împărţea sau primea tibii în cap, asta era meseria lui. Cafteala este, desigur, un act cultural, pentru că are miez puternic de tradiţie şi, o!, să nu uităm, substanţă hermeneutică. De aceea, Ţuţu, membru PDM, a ajuns în comisia de cultură din Parlamentul Republicii Moldova. Vedeţi? Totul are logică. Şi unde dictează logica, nu încape tocmeala, aşa ne spun zeii.
Poate că, în subteranele reveriilor lui politice, Ţuţu visează să ajungă şi el într-o zi un fel de Vitali Kliciko, să vorbească populaţiei cocoţat imperial pe o scenă, printre caroserii incendiate, baricade din cauciucuri şi preoţi cu scuturi mânjite de fum. Dar până când se va întâmpla asta, Ţuţu va da avize pozitive sau negative pentru legi care vizează cultura din Republica Moldova. Altfel spus, l-au băgat acolo şi pe Ţuţu de umplutură, să facă umbră podelei pe un scăunel cu spătar şi, din când în când, să voteze şi el după cum bate vântul câte o lege. Treabă uşoară, de bondar, mare scofală. Evident, în mod normal, în componenţa unei comisii de cultură ar trebui să existe oameni care, într-un fel sau altul, au o anumită probitate culturală sau experienţă în zona culturii. Dar, de obicei, comisiile astea de cultură sunt doar nişte locuri crepusculare de frecat menta cu ochii după muşte. Deci, se consideră că un Ţuţu aciuat pe-acolo nu dăunează grav nimănui. Parcă-l şi văd pe Marian Lupu gândindu-se în biroul lui Plahotniuc, în timp ce tov. Plahotniuc molfăia a burete un morman de bancnote între degete: „Pe cine să pun io în comisia mă-sii? Pe cine, pe cine?… Aha! Pe Ţuţu, măăăă, pe Ţuţu, băiatu’ nostru kickboxer! E ca mine, aşa, bărbat bine, are muşchi, ca pe manechin vine costumu’ pe el şi a primit şi un mandat de arest în 2012. La Cultură cu el!”.
Anul trecut, din câte arată datele, aproape 94 de milioane de lei moldoveneşti au ajuns la cultură, pentru „asigurarea activităţii instituţiilor teatral-concertistice”. Mai exact, bani aruncaţi într-un vid al lâncezelii, bani „ministeriali” înmormântaţi cu chiot. Un sector cultural nu se rezumă doar la instituţii „teatral-concertistice”, aspectele astea două nu acoperă nici măcar planul de activitate al unui cămin cultural. Asta în timp ce scriitori care abia târăsc targa pe uscat scot reviste subţiri în tiraj de subzistenţă punând mână de la mână din proprii lor bani. În orice stat funcţional, cultura este o fabrică de bani, se investeşte în cultură, iar cultura îşi arată imediat eficienţa finanicară, dar n-are rost să pronunţ astfel de truisme la mintea găinii. Totuşi, aşa, de amorul inutilităţii şi al comparaţiilor exagerate, câteva cifre de o planetă tare, tare îndepărtată – UE, unde industria culturală este al treilea angajator din blocul comunitar. Industriile culturale europene au generat o cifră de afaceri de 535,9 miliarde de euro în 2012 şi au împreună 7,1 milioane de angajaţi.
Când ai un Ţuţu prin preajmă la cultură, ştii clar că e vreme de prohod.
Şi cum un Ţuţu nu vine niciodată singur, iată, hop, ţop!, şi ţoapa – Marina Rădvan, socialista hiperactivă, domniţa aia umplută cu rumeguş de pe Facebook, „leninista” care simula un blow job pe o plajă cu capul aproape băgat în nisip ca un struţ, aia care apărea mânjită pe faţă cu un camuflaj de guerillerro (dar parcă părea mai mult bătută) şi c-un mesaj chirilic scris cu rujul pe piept. Nu cred că e dificil de dibuit cam pe ce tip de angajament gimnastic se bazează evoluţia Marinei în politică. Marina şi cultura sunt ca tancul şi cartoful: imposibil de contopit.
Un Ţuţu şi o Marina, ştreang „cultural” garantat.
