Senatorul Dorin Dobra va investi 10.000 de euro pentru reabilitarea unei săli de sport și dans a liceului Leonid Gherman din Zăicani, Republica Moldova.
Dobra a explicat, pentru InfoPrut, că „la inițiativa Acțiunii 2012 am auzit de proiectul prin care parlamentarii sunt invitați să adopte licee din Republica Moldova.”
În septembrie a făcut prima vizită la Zăicani localitate din care rudele parlamentarului Dorin Dobra s-au refugiat în România după anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, în 1940.
„Atunci domniile lor mi-au spus că ar fi minunat dacă i-am putea ajuta cu reparația acoperișului unei anexe, în care e și sala de sport actuală. Între timp, din fericire, primăria a intervenit, dar acolo lucrarea nu era de așa mare amploare”, a spus senatorul pentru InfoPrut.
În ianuarie senatorul a mai mers o dată la Zăicani și a dus în jur de 500 de volume de carte românească. „Am rugat-o pe doamna directoare să facă în biblioteca de acolo o secțiune socială cu cartea donată de noi, cei de la Bistrița, pentru că vom duce de câte ori mergem acolo”, spune Dobra. Cărțile au fost adunate de la oamenii din Bistrița, unde senatorul a făcut un apel public, într-o conferință de presă „pentru prietenii și frații noștri din Republica Moldova”.
Dorin Dobra, senator:
Doamna directoare de acolo mi-a spus că și-ar dori foarte mult o sală de dans și de sport, o sală mixtă cumva. Am preluat proiectul, am cerut oferte de preț, investiția se ridică la 10.000 de euro. Standardele vor fi cele cu care noi românii ne-am obișnuit în investițiile contemporane, adică standarde europene.
E o sală de 72 de metri pătrați, un perete va fi îmbrăcat în sticlă. Pe jos va fi tarkett, special pentru activitățile sportive și pentru dans. Proiectul va beneficia și de sistem de încălzire, care va fi extins pentru tot corpul.
Cei de la primărie vor asigura conexiunea la gaz și pentru această anexă și vor înlocui ferestrele, „rămânînd ca noi să mergem să scoatem absolut tot de acolo, să punem rigips pe pereți, tarkett pe jos și să facem tot ce este necesar pentru această sală”.
Senatorul a explicat și de unde vor veni banii pentru acest proiect. „Caut investitori în acest proiect, care doresc să se alăture. Caut, în același timp, și formula oficială de achiziție și donație pentru o școală din Republica Moldova, astfel încât firmele să-și poată înscrie în contabilitate donația, care trebuie făcută către o fundație, iar fundația donează școlii din Republica Moldova lucrările acestea și toate echipamentele de care am vorbit.”
Echipa de muncitori, care va lucra la proiect, va merge cu senatorul din România, iar materialele vor fi achiziționate tot din România.
Acțiunea 2012 a demarat un proiect prin care parlamentarii de la București pot adopta un liceu din Republica Moldova. Acesta este primul proiect al grupului parlamentar Prietenii Unirii, la care a anunțat recent aderarea și parlamentarul Grigore Crăciunescu. Deputatul a adoptat liceul Petru Ștefăcucă, din Ialoveni.