Deşi trebuia dat în folosinţă de la 1 ianuarie, gazoductul Iaşi-Ungheni zace în continuare într-un stand by de fosilă industrială. Doar aerul închis circulă prin conductă şi ecourile vântului care bântuie în lung şi-n lat învelişul metalic. Gazul este în altă parte – într-o peniţă de stilou care aşteaptă o semnătură mai lungă decât veacul.
Nici până acum nu au fost semnate toate contractele necesare livrării de gaze. Comisia Europeană, finanţatorul proiectului energetic dintre România şi Republica Moldova, aşteaptă de o lună îndeplinirea ultimului pas birocratic pentru punerea în funcţiune a gazoductului: semnarea contractului de furnizare de gaze. Transportatorul de gaze există şi, la fel, aşteaptă unda verde: întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care a primit pe 6 ianuarie licență din partea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru transportul gazelor naturale din România prin gazoductul Iași-Ungheni. Licența a fost acordată pe un termen de 25 de ani, potrivit hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE. Compania Vestmoldtransgaz a fost creată în iunie 2014, în baza unei hotărâri de guvern. Aceasta are scopul de a asigura întreținerea segmentului gazoductului Iași – Chișinău de pe teritoriul Republicii Moldova.
Gazoduct sau fanfaronadă politică?
Europarlamentarul român Siegfried Mureşan atrăgea atenţia, la începutul anului, asupra tragerii pe linie moartă a proiectului strategic dintre cele două state, aducând în discuţie un răspuns primit în urma unei interpelări în cadrul Comisiei Europene în noiembrie 2014. “Sunt îngrijorat de întârzierile de la Gazoductul Iași – Ungheni. În august 2014, prim-miniștrii Iurie Leancă și Victor Ponta au inaugurat cu pompă gazoductul, însă gazul nu curge nici astăzi. Începerea livrărilor a fost amânată deja de două ori, dar nici până acum nu s-au semnat toate contractele care permit livrarea de gaze și nici nu știm când se va întâmpla acest lucru. În aceste condiții, cel mai probabil, vom asista la o a treia amânare”, nota pe Facebook eurodeputatul român.
“Oare câte ierni vor mai trece până când prin Gazoductul Iași – Ungheni, inaugurat cu mare pompă în august 2014 de prim-miniștrii Victor Ponta și Iurie Leancă, va curge gaz românesc către cetățenii din Republica Moldova? (…)Deși Victor Ponta și Iurie Leancă au dat asigurări că din această lună cetățenii din Republica Moldova vor putea folosi gazul românesc, iar Comisia Europeană pare să-i creadă pe cuvânt, nici până astăzi nu s-au semnat toate contractele care ar permite livrarea de gaz și nici nu știm când se va întâmpla acest lucru. Oare acum că s-au terminat campaniile electorale în România și Republica Moldova, îi mai interesează pe Victor Ponta și Iurie Leancă de gazoductul care transportă gaze românești peste Prut?”, mai comenta Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan a revenit din nou, ieri, cu un comentariu pe acest subiect stringent: “Până acum a putut fi invocată scuza că, din moment ce nu există încă un guvern la Chișinău, nu pot fi încheiate contractele de furnizare necesare. Dar acum, că noul executiv este aproape instalat, cred că ar trebui să facă o prioritate zero din îndeplinirea tuturor formalităților pentru ca, în sfârșit, gazul să poată ajunge la cei care au nevoie. Sper doar ca noua coaliție, care ar putea fi sprijinită în Parlament de comuniști, să nu îngroape acest proiect care dă o șansă unică fraților noștri de a scăpa de dependența energetică de Federația Rusă”.
Răbdarea Comisiei Europene este legendară, dar asta nu înseamnă că, în timp ce aşteaptă potolirea disputelor politice, se doreşte şi pusă în rolul unui arbitru internaţional, prin trimiterea de emisari europeni în harţa naţională a trei partide prinse în bestiarul unor negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare, cum s-a întâmplat de la sfârşitul alegerilor parlamentare şi până în prezent la Chişinău. Proiectele strategice ar trebui, în logica unei normalităţi funcţionale, să ocupe primplanul unui mediu politic, dincolo de orice isterie a cumetriilor financiare între forţele politice. La Chişinău, însă, gazoductul Iaşi-Ungheni a devenit, până în prezent, doar un detaliu insignifiant într-o inflaţie de umori politicianiste prinse într-un canibalism al funcţiilor ministeriale şi al intereselor oligarhice de toată mâna.
Sabotarea gazoductului
Politicieni aflați la guvernare sabotează gazoductul Iași-Ungheni, declara în decembrie 2014 directorul Institutului pentru Politice Publice, Oazu Nantoi, în cadrul emisiunii “Alb&Negru” de la UNIMEDIA. ,Faptul că din conducta Iași-Ungheni nu a curs încă nici o moleculă de gaz, asta ce e? Sabotaj din partea guvernării de la Chișinău? A unor persoane concrete. Eu vreau un răspuns concret”, comenta Nantoi, adăugând că ar fi fost foarte bine dacă până la alegerile parlamentare măcar o parte din locuitorii Republicii Moldova s-ar fi bucurat de gaz la preț mai mic decât cel livrat de Gazprom, compania de şantaj energetic a Rusiei. „Pentru ce s-au îngropat banii? Pentru ce a existat această idee simpatică ca măcar cu câteva luni înainte de alegeri, măcar o parte din Republicii Moldova să obțină gaz la un preț mai mic decât cel care ne este livrat de Gazprom? Ar fi fost un argument electoral. Un instrument de manipulare, dar ar fi fost un argument concret: „Iată, fraților, vine gazul și din altă parte și este cu cel puțin 10 dolari mai mic. El nu a venit. Asta se numește sabotaj intenționat”, concluziona analistul politic.
Ce are a face o conductă “simbolică” cu siguranţa energetică?
În linii generaliste, povestea gazoductului Iaşi-Ungheni poate fi privită şi ca un amestec de declaraţii dubioase şi iresponsabilitate politică. O declaraţie de acest gen îi aparţine lui Iurie Leancă, premierul în exerciţiu al Republicii Moldova şi posibil noul premier. Leancă declara la inaugurarea din august 2013 a lucrărilor la conductă: „Conducta Iași-Ungheni este una simbolică și are menirea de a ne asigura securitatea energetică”. Întrebare de logică elementară: cum poate fi asigurată securitatea energetică dacă vorbim despre o conductă “simbolică”? Întrebare de Realpolitik: dacă Iaşi-Ungheni este un gazoduct “simbolic”, nu ajungem atunci la celebra vorbă de prohod a lui Vladimir Putin privind marele cadavru energetic mort din faşă, proiectul Nabucco West, despre care preşedintele Rusiei afirma cinic că va fi “un proiect care îngroapă oţel în pământ şi atât”, lucru care s-a adeverit milimetric?
Însă acest caracter “simbolic” ar fi de găsit şi în alte aspecte. La momentul inaugurării gazoductului, Leancă se plângea de faptul că Republica Moldova ar fi prinsă într-o menghină: pachetul majoritar al acţiunilor Moldovagaz (51%), distribuitor naţional de gaze, sunt deţinute de Gazprom, iar 35,5% îi revin Guvernului de la Chişinău. Statul a ajuns în această situaţie ingrată din cauza unei congestionări juridice, în sensul că legislaţia din Republica Moldova a asigurat doar separarea juridică a activităţilor de transport de cele de furnizare de producţie, fapt care a deschis un spaţiu larg de manevră pentru Gazprom, prin crearea mai multor subsidiare ale Moldovagaz. Între timp, statul şi-a creat întreprinderea Vestmoldtransgaz, care administra 11 kilometri din cei 43 de kilometri ai gazoductului. 32 de kilometri de conduct sunt pe teritoriul României, iar 11 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova. Până aici, totul bine, dar rămâne mare spin al chestiunii: autorităţile de la Chişinău trebuie să construiască o conductă care să lege capitala Republicii Moldova de Ungheni şi să evite controlul Moldovagaz. Abia din acest punct încolo vom putea discuta despre viabilitatea, în materie de securitate energetică, a acestei interconectări a sistemelor de transport al gazelor naturale din România în Republica Moldova. Însă până când se va întâmpla asta, rămâne, ca o pasăre de pradă, iminenţa “vorbei de duh” a lui Vladimir Putin despre Nabucco West. Anul acesta Republica Moldova ar trebui să intre posesia a încă 10 milioane de euro, alocate de Uniunea Europeană pentru extinderea gazoductului pe segmentul Ungheni-Chişinău. Numai că, după ultimele evenimente de la Chişinău privind coaliţia minoritară de guvernare, care a reactivat politic jocul comuniştilor la manetele Parlamentului, e greu de crezut că Bruxelles-ul nu-şi va regândi “dărnicia” în relaţia cu Republica Moldova.
Pericol de suspendare
Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), atrăgea recent atenţia asupra pericolului ca fondurile europene pregătite pentru Republica Moldova, de aproximativ 700 de milioane de euro, să fie suspendate, pe fondul suspiciunilor exprimate de Bruxelles și Washington cu privire la cheltuirea sumelor oferite până în prezent Chișinăului.
,Imaginaţi-vă următoarea situaţie: în Republica Moldova au fost investite până acuma cam 1,86 de miliarde de euro, plus 1 miliard de doari din partea Statelor Unite. Pe această sumă, în proporţie de 60 la sută, există suspiciuni la Bruxelles şi la Washington. Aceste evaluări sunt făcute de Fondul Monetar Internaţional, care este, de fapt, aparat tehnic al aşa-numitei „troici” în care intră Banca Mondială şi UE, care vin şi fac evaluări în Republica Moldova. La Banca de Economii există un miliard de euro dispăruţi, care va trebui pus înapoi. Această bancă, probabil, cel puţin aşa va cere FMI, se va închide. Asta înseamnă că dispar bani pe care UE i-a dat Republicii Moldova. Asta înseamnă că următoarele fonduri care erau pregătite, undeva 700 de milioane de euro pentru Republica Moldova, vor fi suspendate”, afirma Dan Dungaciu.
“Gazul a ajuns mai politizat decât petrolul”
Proiectul de construcţie a conductei de gaz a avut un buget de 26,49 milioane euro, din care
7 milioane euro au reprezintat contribuţia financiară a Uniunii Europene. Moldova consumă anual 0,9 mld. metri cubi de gaz, pe care îl importă prin Ucraina, de la gigantul rus Gazprom. România consumă anual 14 mld. metri cubi de gaz, cea mai mare parte (80%) produs local, de companii precum OMV Petrom sau Romgaz. Prin noua conductă, România poate furniza Republicii Moldova jumătate din necesarul de gaze. Conform acordului semnat pe 22 decembrie 2014 cu OMV Petrom Gas, Republica Moldova va importa gaz din România la un preţ de aproximativ 277 de dolari. Suma este cu 55 de dolari mai mică decît cea stabilită de Gazprom pentru 2015.
Gazoductul Iaşi-Ungheni a fost folosit ca jucărie electroală în alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie din Republica Moldova. Nimic uimitor. “Gazul a ajuns mai politizat decât petrolul”, a constatat recent, la Viena, Eric Rasmussen directorul diviziei de resurse naturale din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Constatarea lui Rasmussen a venit în contextul unei conferinţe organizate în capitala Austriei pe tema pieţei europene a gazelor naturale. România a ocupat centrul discuţiilor. România este, la această oră, statul cu cele mai avansate lucrări de explorare în Marea Neagră. În 2012, OMV Petrom şi Exxon Mobil anunţau cu pompă, chemând la “împărţirea bucatelor” operatorii din domeniul gazelor naturale, că în Marea Neagră, în largul coastei româneşti, fusese descoperită o pungă de gaze cu o cantitate de 42 până 84 de miliarde de metri cubi, semn că ruperea din frâiele de păpuşar ale Gazpromului putea veni chiar din interiorul Uniunii Europene şi nu depărtările astronomice ale regiunii caspice. Ce face România într-o conjunctură atât de imperială? Se chinuie în mers de melc, măcinată de scandaluri politice, să-şi pună la punct o infrastructură performantă de transport al gazelor, pentru ca în 2019-2020, dată la care ar intra în producţie mina de aur din Marea Neagră, să fie capabilă să-şi poată comercializa gazele pe segmentul exporturilor. La evenimentul de la Viena, Gerhard Roiss, directorului general al grupului austriac OMV, a pledat, potrivit Ziarului Financiar, pentru o o abordare în sectorul gazelor care să respecte în primul rând „interesele regiunii” şi nu pe cele strict naţionale. Roiss, evident, s-a referit voalat la România. Proiectul Nabucco a fost anulat după un deceniu de discuţii. Proiectul White Stream a fost blocat. Proiectul TAP va ocoli Bulgaria, Ungaria şi Austria, state cu cea mai mare dependenţă de gazul rusesc. Aceste trei proiecte, de care s-a ales deocamdată praful şi pulberea, îşi propuseseră să scoată Europa din zona de influenţă energetică a Gazpromului prin gaze aduse din Azerbaidjan ori chiar din Turkmenistan. În prezent, se discută despre o conduct care să conecteze Slovacia de România şi Bulgaria, însă Eastring, consorţiul care dezvoltă proiectul, nu a bătut încă palma cu un furnizor de gaze naturale, informează Ziarul Financiar.
InfoPrut vă oferă aceste detalii pentru a se înţelege că printr-un gazoduct trebuie să curgă gaz, nu smog electoral produs de politicieni mărunţi, lacomi şi orbi, fie ei din România sau din Republica Moldova.
