Marele proiect neo-ţarist al lui Vladimir Putin de a reface harta dominatoare a Rusiei sovietice nu doar că a pus cruce economiei ruse, dar a sigilat şi societatea într-o imensă maşinărie de propagandă.
Şi cum orice manevră propagandistică îşi impune trend-ul tematic, n-ar trebui să ne mire revenirea numelor pre-revoluţionare în preferinţele de botez ale familiilor din Rusia contemporană, captivă într-o naraţiune istorică de extracţie bolşevică şi pre-bolşevică. Potrivit unui infografic lansat recent de agenţia media Mercator, Ivan, Anna, Anastasia şi Maria sunt cele patru nume din epoca ţaristă care au devenit extrem de populare în ultimul an în Rusia. Vladimir, prenumele preşedintelui Rusiei, era al doilea cel mai popular prenume din 1952, anul în care s-a născut Vladimir Putin, şi este compus din următoarele rădăcini de proveninenţă etimologică: “a conduce” – владеть şi “pace” sau “lume” – мир.
Un zoom in pe cuvântul rusesc “мир” ne transportă, însă, într-un loc unde a pune ghilimele cuvântului “pace” nu acoperă nici măcar 1% din cinismul sinistru al prenumelui Vladimir alăturat numelui Putin.
13 ianuarie 2015 – în apropierea localităţii Bugas, situată la 35 kilometri sud de Doneţk, un autobuz bombardat, zece civili morţi. 24 ianuarie 2015 – atac cu rachete în portul ucrainean Mariupol, aflat sub controlul Kievului, trâmbe imense de foc, treizeci de persoane moarte, moment decisiv în escaladarea conflictului. 3 februarie 2015 – cinci civili ucişi în împrejurimile localităţii Debalţeve. Acestea sunt doar trei detalii din peisajul postapocaliptic al războiului separatist pro-rus din estul Ucrainei, conflict care, de la momentul izbucnirii, în martie 2014, şi până în prezent, s-a soldat, potrivit estimărilor oficiale, cu aproape 5.000 de morţi. 5.000 de cadavre “decorând” statistic planul “Internaţionalei Autoritare” (cum numeşte analistului rus Lina Şevţova actuala geopolitică a Kremlinului) a lui Vladimir Putin de a reface Novaya Rus (Noua Rusie), termen atribuit în vremea imperiului ţarist celor opt regiuni de limbă rusă din estul şi sudul Ucrainei: Dnipropetrovsk, Doneţk, Kharkiv, Luhansk, Zaporizhhya (est), Kherson, Mykolyiv şi Odessa (sud). Odată cucerite aceste regiuni, politica internă şi externă a Kievului ar deveni o bucată moale de plastilină în mâna lui Vladimir Putin.
Potrivit, însă, unei surse din cadrul serviciilor de informații germane, citată de cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, numărul victimelor ar fi de zece ori mai mare decât bilanțul oficial – 50.000 de persoane ucise.
Atacul din Mariupol nu a vizat o ţintă accidentală. Oraş de 500.000 de locuitori la malul Mării Azov, Mariupol este un port vital în estul Ucrainei pentru importurile şi exporturile de fier şi cereale. Capturat de separatiştii pro-ruşi, portul ar putea fi folosit ca rampă de aprovizionare din Crimeea, anexată în martie 2014 de Rusia şi aflată la distanţă mică – în vest – de acest obiectiv strategic ucrainean.
Specialitatea unui colonel de servicii speciale
Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, afirma că Rusia şi-a poziţionat 9.000 de trupe pe teritoriul ucrainean. Rusia, bineînţeles, a negat, ducându-şi mai departe tacticile propagandistice de război hibrid. “Despre ce vorbim când vorbim despre iubire”, este titlul unui celebru volum de proză scurtă al scriitorului american Raymond Carver. Parafrazându-l pe Carver, despre ce vorbim când vorbim despre un război hibrid? Despre specialitatea unui colonel de servicii speciale. “Să ne amintim că Putin nu este comandant de forţe terestre, ci colonel de servicii speciale”, sublinia recent, într-un interviu pentru cotidianul polonez Rzeczpospolita, Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin, adăugând că opţiunea unui asemenea tip de lider este de obicei războiul hibrid şi nu invazia militară deschisă.
Războiul hibrid este un “cocktail” de propagandă externă şi internă, mercenari, tehnică a conflictului îngheţat, invizibilitate “auctorială” a statului invadator şi, nu în ultimul rând, terorism.
Legat de aspectul terorismului, Taras Kuzio, specialist britanic în probleme de securitate, economie şi politică ucraineană, afirmă, într-o analiză din Foreign Affairs, că Rusia ar trebui trecută pe lista statelor care sponsorizează terorismul. Kuzio îşi focalizează microscopul analitic pe problema ucraineană. “Formarea teroriştilor are loc la centrele de coordonare Novaya Rus (Noua Rusie – n.r.) din oraşele ruseşti Belgorod, Tambov, Taganrog şi Rostov; în zona transnistreană de conflict îngheţat din Moldova (Republica Moldova – n.r.); şi în portul Sevastopol din Crimeea, unde se află staţionată Flota Mării Negre. Teroriştii capturaţi din grupul Svat, care au activat în regiunea Mariupol, au mărturisit că au participat în taberele de antrenament din Sevastopol. Acolo, spun ei, au fost învăţaţi cum să construiască bombe, cum să poarte războaie urbane de gherilă şi cum să efectueze operaţiuni de recunoaştere şi de colectare de informaţii în spatele liniilor inamice”, notează specialistul britanic.
Serviciul rus de informaţii, GRU, şi serviciul de securitate federală al Rusiei, FSB, s-ar ocupa de antrenarea teroriştilor. Asta în timp ce soldaţii înrolaţi voluntar în armata rusă sunt efectiv traşi pe sfoară şi trimişi sub motivul unei “călătorii de afaceri” pe frontul din Ucraina, fără să li se ofere nicio explicaţie despre plecările intempestive din unitate şi fără să existe un ordin scris în vederea unei operaţiuni militare.
Un război nevăzut
The Guardian a publicat recent o anchetă minuţioasă despre tăcerea sub ameninţare a mamelor şi văduvelor soldaţilor ruşi trimişi de Vladimir Putin în maşina de tocat a unui război camuflat. Tăcere din frică şi tăcere, uneori, din şantaj financiar. Dacă un soldat moare la datorie, familia sa are dreptul la o compensaţie de 3 milioane de ruble (30.000 de lire), o plată de asigurare în valoare de 2 milioane de ruble şi o stipendă lunară, deşi multe dintre rudele militarilor decedaţi spun că nici până astăzi autorităţile ruse nu le-au achitat compensaţiile la care au dreptul prin lege. Soldaţii ruşi tac, de asemenea, şi ei, chiar dacă, potrivit cotidianului britanic, mulţi refuză în unităţi executarea ordinelor şi s-a ajuns chiar şi în situaţia în care îşi rup la propriu contractele semnate cu armata Rusiei. “Mulţi soldaţi au fost pregătiţi să lupte în Cecenia, pentru că totul era văzut atunci ca o bătălie pentru un teritoriu rusesc; în plus, era un război deschis. Acesta este însă un război secret şi nu le este foarte clar cine se luptă cu cine. Soldaţii cred că dacă servesc guvernul, guvernul ar trebui să îi respecte în mod transparent… Armata este foarte neliniştită în acest moment”, afirmă Lev Şlosberg, un deputat regional din oraşul rusesc Pskov.
Unul dintre motivele pentru care soldaţii ruşi refuză să vorbească despre mizeria acestui război secret este legat de repercusiuni. În funcţie de contextul politic, soldaţii, teoretic, ar putea fi acuzaţi de interese mercenare sau de crime de război. În plus, prin lege, un soldat poate fi răspunzător şi de îndeplinirea unui ordin ilegal. Pe scurt, armata rusă îşi ţine acum militarii într-o menghină a terorii psihice.
Coaliţii şi înhăitări
Spectrul invaziei ruse devine un scenariu tot mai acut în Ţările Baltice, Lituania îşi instruieşte cetăţenii cum să reacţioneze în cazul unui focar separatist după modelul Ucrainei, specialiştii în geopolotică vorbesc despre ipoteza unei extinderi a dorinţelor belicoase de dominaţie şi presiune anti-UE şi anti-NATO ale lui Vladimir Putin şi în zona Balcanilor, pion strategic dependent de resursele energetice furnizate de Moscova şi cu strânse legături de afaceri cu Rusia. Belarusul, stat membru al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), îi asigură lui Putin un sistem de apărare la frontiera cu Polonia şi cu statele baltice, Caucazul îi oferă o gură de oxigen în relaţia cu Turcia şi Iran, Asia Centrală îl ţine la distanţă de China.
Dar ce fac politicienii de la Chişinău, de pildă, în acest context de asfixiere?
Va urma…
