• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

Expert FUMN: Teama ruşilor şi găgăuzilor de Unirea Rep.Moldova cu România este nefondată

Liviu G. Stan by Liviu G. Stan
17 martie 2015
in Actual, Gagauzia
0
Expert FUMN: Teama ruşilor şi găgăuzilor de Unirea Rep.Moldova cu România este nefondată
0
SHARES
20
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Teama ruşilor şi găgăuzilor de unirea Republcii Moldova cu România este total nefondată, consideră Petrişor Peiu, expert al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN).

gagauzia

Peiu susţine că România este una dintre cele mai permissive ţări din Uniunea Europeană în relaţiile cu minorităţile şi “dacă am analiza ce se întâmplă cu minoritatea maghiară din România, am constata poate că rușii din Republica Moldova s-ar simți mai apărați ca minoritate în România decât altfel”.

“Uitați-vă cum participă minoritatea maghiară la guvernarea efectivă a țării, chiar și la marile scandaluri de corupție… Poate că și minoritatea găgăuză, dacă ar fi mai informată cu privire la aceste aspecte, n-ar avea acest sentiment de frică de România”, a explicat Petrişor Peiu, citat de Timpul.md., ieri, la Chişinău, în cadrul Clubului de Dialog, o iniţiativă a Institutului pentru Cultură şi Drepturi Europene.

Expertul FUMN a vorbit şi despre influenţa covârşitoare a televiziunilor ruseşti în Republica Moldova, subliniind că instituţiile de presă din România sunt “foarte departe de a conta în peisajul mediatic din Republica Moldova”, unde Kremlinul investeşte masiv şi “profesionist în războiul cultural, în instrumente de propagandă”.

“Rusia investește de trei-patru ori mai mult decât România în media din Republica Moldova”, a apreciat Peiu, citat de Timpul.md.

În privinţa autonomiei culturale a Găgăuziei, Petrişor Peiu a făcut următorul comentariu: „Nu pot să nu constat că astăzi chiar și la guvernul autonomiei găgăuze se vorbește în rusă. Adică nici măcar în limba turcă. Principalul candidat este o doamnă care nu știe limba proprie, limba turcă. De multe ori am întâlnit ucraineni care nu-și vorbesc propria limbă, vorbesc rusește, gândesc rusește”.

Duminică, 22 martie, în regiunea găgăuză vor avea loc alegeri pentru funcţia de başcan. Expertul FUMN spune că miza acestui scrutin este “ridicată artificial”. Din două motive, consideră Petrişor Peiu: 1) elita politică de la Chişinău speculează riscul unor tensiuni dirijate de Moscova pentru a obţine “solidaritate financiară din partea partenerilor europeni”; 2) cu sau fără acest joc speculativ, Kremlinul desfăşoară oricum un “război informaţional” cu efecte maxime, la fel cum procedează în toate fostele state sovietice.

Peiu e de părere că Rusia nu are astăzi puterea necesară pentru a provoca în Republica Moldova un “casus belli real”, “ având în vedere problemele economice cu care se confruntă Kremlinul pentru a asigura subvenționarea regulată pe care o făcea către regiunea transnistreană”.

„Federația Rusă gâfâie în a putea să facă asta”, a subliniat expertul FUMN, adăugând că Rusia se aşteaptă în acest an la o recesiune între 3-5%. “Are probleme mari în a asigura finanțarea, pentru că nici ei nu și-au bugetat cheltuielile mari pe care le au astăzi în Ucraina. Și atunci mi-e greu să cred că ar deschide un nou front. Să nu uităm că mai au republicile separatiste din Georgia”, a subliniat Petrişor Peiu.

 

 

Tags: fumnGăgăuziaheadnewsPetrisor Peiurusia gagauziastiri gagauziaStiri Republica Moldova
Previous Post

Ministerul Educației confirmă: Gaburici nu a dat BAC-ul și a fost exmatriculat

Next Post

Iurie Leancă vorbeşte despre oferta făcută Maiei Sandu şi despre cum se va numi partidul său

Next Post
Sursă foto: tribuna.md

Iurie Leancă vorbeşte despre oferta făcută Maiei Sandu şi despre cum se va numi partidul său

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.