Marţi, 10 mai 2011, la sediul Consiliului Judeţului Galaţi a avut loc lansarea proiectului „Promovare culturală comună – mijloc de dezvoltare a cooperării euroregionale la Dunărea de Jos”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, Prioritatea 3, „Promovarea activităţilor people to people”, Măsura 3.1 „Guvernare locală şi regională, sprijin pentru societatea civilă şi comunităţile locale”, informează AGERPRES.
Prin implementarea acestui proiect, pe parcursul a 12 luni, aplicantul – Consiliul Judeţului Galaţi şi partenerul său – Consiliul Raional Cahul, Republica Moldova, urmăresc susţinerea cooperării euroregionale, prin creşterea capacităţii autorităţilor publice din regiunile membre ale Euroregiunii „Dunărea de Jos”, de a gestiona în comun proiecte cu impact transfrontalier şi intensificarea relaţiilor de colaborare la nivel cultural.
Proiectul are un buget total de 167.492 Euro (aprox. 705.560 lei) din care 149.955,59 Euro (aprox. 631.688 lei) constituie contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene iar 17.536,41 Euro (aprox. 73.872 lei), reprezentând cofinanţarea, vor fi asiguraţi din bugetele proprii ale celor doi parteneri.
Imagine: Cahul.md