Zilele trecute, am fost la o policlinică. În timp ce mi se lua proba de sânge, doamna cu seringă şi cu halat alb m-a luat la întrebări.
Referindu-se la ştirile cu privire la scumpirea energiei electrice şi, implicit, a gazului, ea se revolta în gura mare şi vroia să afle un răspuns de la mine la sacramentala întrebare „Ce-i de făcut?”. O ascultam fără să reuşesc să strecor măcar câteva cuvinte. Doamna mă presa în continuare. Simţeam că se confruntă cu mari greutăţi. De fapt, chiar ea mi-a spus-o. Salariul de 2500 de lei. La şapte dimineaţa trebuie să fie deja la serviciu. Fără zile de odihnă. Cu dispoziţie bună şi cu zâmbetul pe buze. Gazul şi energia electrică îi înghite tot salariul. Ce-i de făcut? Tăceam. Sângele picura roşu şi indiferent. Ca în „Toba de tinichea” a lui Gunter Grass.
Până la urmă, înainte de a pleca, am bălmăjit şi eu ceva încurajator, dar nimeni nu crezu în acele vorbe. Nici eu, nici doamna cu seringa.
Abia în stradă am înţeles că am greşit. Cum de nu ne crapă nouă obrazul când îi încurajăm pe oameni în halul acesta? De ce le dăm speranţe? De ce le spunem ca dacă va veni la putere cineva bun, drept şi necorupt lucrurile vor lua o întorsătură bună? Când vom avea curajul noi, nu ei, să le spunem odată şi odată adevărul gol-goluţ, incomod, dar eliberator – niciodată Basarabia nu va reuşi de una singură să depăşească condiţia de stână!
Cu forţele proprii Basarabia niciodată nu va scăpa de marasmul politic, de ocupaţia rusească, de sărăcie, de corupţie, de furturi zilnice ale banului public, de manipularea la televizoare, de funcţionari nepricepuţi, de specialişti necalificaţi, de drumuri desfundate, de oraşe prăfuite, de case jerpelite, de ZIL-uri şi GAZ-uri monstruoase, de mutre împietrite în transportul în comun, de produse alimentare scumpe şi contrafăcute, de mafioţi şi de tot gunoiul ce s-a adunat în ultimii 25 de ani.
De ce nu i-am spus doamnei cu seringa că singura soluţie care ne poate salva este Unirea imediată cu România? Nu una ipotetică şi incertă, ci anume asta – imediată! Probabil că mă aşteptam la o reacţie previzibilă, proprie unor cetăţeni de-ai noştri.
Citeşte articolul integral pe Jurnal.md.
