Lupta de orgolii dintre Vlad Filat, liderul PLDM, şi fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, membru al Grupului de inițiativă pentru crearea Partidului Popular European din Republica Moldova (PPEM), capătă noi valenţe simbolice de gir extern, valenţe care sunt, se pare, în avantajul celui de-al doilea.
Fundaţia Konrad Adenauer, apropiată Uninii Creştin-Democrate condusă de cancelarul german Angela Merkel şi, până în prezent, favorabilă unei “amiciţii” politice cu liderul democrat-liberalilor, Vlad Filat, pare a-şi fi mutat centrul de interes pe noul proiect politic al lui Iurie Leancă, Partidul Popular European din Moldova.
Fundaţia germană va sprijini Institutul de Politici și Reforme Europene din Republica Moldova, institut care aparţine PPEM.
Potrivit unui comunicat de presă al PPEM, parteneriatul între Institutul de Politici și Reforme Europene și Fundaţia Konrad Adenauer a fost anunțat, astăzi, la conferința „Modelul European de dezvoltare a Republicii Moldova”, care a avut loc la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM. La eveniment au fost invitați Sven-Joachim Irmer, directorul Fundației Konrad Adenauer pentru România și Republica Moldova și Iurie Leancă, care a fost întâmpinat cu aplauze de către studenții prezenți la eveniment.
Vorbitorii s-au referit la modelele de modernizare a Republicii Moldova, la situația statului, la noile provocări și la pașii ce vor urma pentru a nu permite ca un alt val de stagnare să vină peste Republica Moldova, se menţionează în comunciat.
„Nimeni nu poate pune la îndoială integrarea europeană a Moldovei”, a subliniat Iurie Leancă, menţionând că modelul european înseamnă reforme, în special în sectorul justiției, lupta anti-corupție şi dezvoltare economică. „Acest model și-a demonstrat eficiența și fără de el populația, mai ales tinerii nu vor avea un confort în societate, nu vor avea acces la salarii foarte bune, la un trai normal. Noi nu avem o altă soluție decât să accelerăm reformele, procesul de mișcare spre UE”, a adăugat Leancă.
Fostul premier a declarat că proiectul politic Partidul Popular European din Moldova a venit ca o necesitate de a schimba situația din societate, ca urmare a alegerilor din 30 noiembrie, când partidele pro-europene au obținut votul majorității populației, dar au ignorat opțiunea acesteia, se mai precizează în comunicatul PPEM. În acest context, Sven-Joachim Irmer, directorul Fundației Konrad Adenauer pentru România și Republica Moldova, a declarat: „Politica are menirea de a fi în serviciul oamenilor, poltica trebuie să rezolve grijile oamenilor și să-i asculte pe oameni, ceea ce înseamnă că voința pro-europeană a populației din R.Moldova nu are dreptul să fie întreruptă”.
Irmer a mai spus că Republica Moldova ar trebui să pună în aplicare cele mai bune modele din lume și nu să aleagă un model anume. „Noi nu suntem învățători, pentru noi este important ca împreună cu partenerii de pe loc să elaborăm o perspectivă pentru Republica Moldova”, a afirmat directorul Fundației Konrad Adenauer pentru România și Republica Moldova.
Konrad Adenauer (Konrad Adenauer Stiftung – KAS), care și-a anunțat sprijinul pentru IPRE, este o fundație politică. Fundația KAS promovează libertatea, dreptatea şi solidaritatea și își desfășoară activitatea în cooperare cu instituţii ale statului, partide politice, organizaţii civice şi cu personalităţi marcante.