Diaspora din România și Republica Moldova se reunește pentru prima dată la București. Peste 100 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate vor participa la Congresul Diasporei Unioniste care va avea loc pe 3-5 aprilie, la Palatul Parlamentului.
Identificarea principalelor dificultăți cu care se confruntă românii de pe cele două maluri ale Prutului în țările de reședință și conlucrarea în vederea apropierii dintre România și Republica Moldova sunt obiectivele centrale ale evenimentului organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.
,,Statul român se chinuie de vreo 8 ani să organizeze o adunare a Diasporei. Nu au luat în seamă nici măcar semnalul de alarmă tras pe 16 noiembrie. Iată că noi, societatea civilă, suntem mai bine pregătiți și vom organiza la acest sfârșit de săptămână lucrări menite să reunească Diaspora pe cel mai important subiect al națiunii noastre: Unirea cu Republica Moldova, următorul proiect de Țară”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.
La eveniment vor participa, alături de românii din Diaspora, experți, oameni de cultură și politicieni preocupați de viitorul comun al României și Republicii Moldova.
,,Două state, o singură Diasporă: integrarea comunităților în țările de domiciliu. Măsuri pentru integrarea basarabenilor din diasporă în comunitățile și asociațiile românești”, ,,Structuri organizatorice ale Diasporei: funcționalitate și eficiență”, ,,Diplomația Unirii – program de acțiuni pro-unioniste, organizate de românii din Diasporă, pentru asigurarea unui lobby permanent în favoarea Unirii, orientat către factorii de decizie din țările-gazdă” sunt câteva dintre atelierele de lucru și dezbaterile la care vor lua parte românii din Italia, Franța, Spania, Germania, Elveția, Marea Britanie și SUA. În ultima zi a reuniunii va fi adoptată o Rezoluție comună, citită în amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultății de Istorie din Universitatea București.