A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai teme nimeni de el, un șapte aprilie când guvernarea comunistă a fost dată jos de puterea străzii.
Și numai într-un stat precum Republica Moldova, acest lucru nu este apreciat și autorii lui medaliați. Numai în Republica Moldova criminalii revin la locul faptei/la Putere după șase ani de zile. Numai în Republica Moldova exprimarea nemulțumirii în stradă este imediat redusă la tăcere cu o expresie doritoare de a provoca spaimă – aveți grijă că vor fi provocatori!
A cui este de fapt spaima? Cine se teme de proteste stradale și de explozia nemulțumirii oamenilor, care există și stă să dea în clocot?
Timp de șase ani de zile, guvernanții au zis să stăm „cuminciori”, să nu ieșim în stradă pentru că sunt provocări ale comuniștilor. Comuniștii? Socialiștii? Să fim serioși, nu au putere de revoltă nici cât negrul sub unghie! Singurele metode prin care strâng ei oameni în stradă este plătindu-i și amăgindu-i cu concerte zgomotoase. Nu au oameni convinși, care ar face totul pentru scopul lor. Acești oameni se găsesc doar în tabăra românească din Republica Moldova care, de la proclamarea independenței, la protestele studențești din 1995, la păstrarea istoriei și limbii în 2002, la revolta din 2009, a fost capabilă să fie motorul schimbării și să se comporte ca o societate civilă exemplară.
