Au trecut şase ani de la 7 aprilie 2009. Ocazie cu care, aseară, în clubul “Control” din Bucureşti a avut loc proiecţia filmului “Ce lume minunată”, în regia lui Anatol Durbală, având la bază evenimentele tragice petrecute la acea dată.
Filmul este crunt şi nu necesită niciun comentariu, redă într-o maximă nuditate tot ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 în acele beciuri morbide, pe culoarul morţii, ţipetele violului, zgomotul bastoanelor şi pumnilor lovind coaste, guri şi capete, tineri batjocoriţi şi torturaţi prin metodele sovietice moştenite de la Beria.
La şase ani distanţă, nu poţi să nu scrii despre aceste proteste cu un sentiment acut de inutilitate. Inutilitate nu memorială, ci senzaţia de inutilitate care vine atunci când de un lucru se alege praful. Căci, între timp, asta s-a întâmplat cu aceste proteste. Ca să se aleagă praful nu e nevoie de mari eforturi strategice, se poate alege praful cât ţi-ai scutura câteva firimituri dintre degete. Când, în timpul unor mişcări de protest, forţele de ordine devin forţe de tortură, se poate, peste ani, alege praful pe două direcţii: juridic şi politic.
108 plângeri penale înregistrate; din aceste 108, 102 cazuri penale au fost iniţiate şi numai 31 de dosare au ajuns pe mesele instanţelor de judecată; 14 poliţişti au primit pedepse cu suspendare și 22 de polițiști au fost achitaţi; avem doar două condamnări – Gheorghe Papuc şi Ion Perju, fostul inspector al Poliţiei Criminale, învinuit de procurori de uciderea lui Valeriu Boboc – cu executarea pedepsei, dar amândoi au dispărut ca ceaţa în zori. Deci, până acum, nimeni nu a ajuns în spatele gratiilor, majoritatea plângerilor depuse au sfârşit în hăţişul unor nesfârşite şi epuizante bătălii juridice, prelungite, printr-un acord tacit al justiţiei, până la expirarea termenului de prescripţie de cinci ani, iar cea mai mare parte a bestiilor de la Interne, care au umplut dubele cu tineri şi i-au maltratat, pe mulţi dintre ei lăsându-i mutilaţi pe viaţă, activează încă în sistem. Asta este situaţia juridică actuală, aşa se alege juridic praful.
Totul sub un protectorat politic dintre cele mai cinice: cu un Vlad Filat, căţărat la putere pe valul protestelor de pe 7 aprilie, care îşi lustruieşte acum pantofii cu memoria sângeroasă a acelor zile, reinstalându-l în actul puterii pe Vladimir Voronin, care, ca un Ion Iliescu 2 în plină reverie a impenitenţei, îşi vede nestingerit de bătrâneţea sa de epavă comunistă cu conştiinţa îmbâcsită. Aşa se alege politic praful.
Ce mai rămâne? Rămân întotdeauna oasele rupte, dar pentru politicieni de teapa lui Filat, Voronin sau Zinaida Greceanâi acestea nu sunt decât detalii, zgomote de fundal trecute pe butonul silenţios.
