Unul dintre cele mai mari visuri ale tatălui meu a fost să treacă Prutul, pe malul căruia a trăit toată viața, și să vadă România, pe care așa și nu a mai apucat s-o vadă.
I-am promis să-l duc la Iași. În ultimii ani de viață i-am promis de mai multe ori, dar, din păcate, nu m-am putut ține de cuvânt. În toamna trecută, pe când era internat la hematologie, l-a telefonat din Iași și el m-a rugat să-i descriu orașul, să-i povestesc în amănunțime unde mă aflu, să-i dau cât mai multe detalii despre Casa Dosoftei sau despre Palatul Domnitorilor, să-i spun cum arată fiecare clădire pe lângă care treceam. Atunci i-am promis din nou că o să-l aduc și pe el în Iași, dar m-am luat cu una, cu alta, și am uitat să-i fac pașaport. Or, fără pașaport nu am fi avut cum trece Prutul.
Toată viața sa tatăl meu visa să vadă România, în care părinții lui mergeau pe jos și stră-străbunicii lui se născuseră.
Citiți articolul integral pe Deschide.md.
