Ministerul Economiei anunță că în lunile aprilie – iunie Rusia vrea mai puțin cu 58 de dolari pentru un metru cub de gaz, comparativ cu aceeași periaodă a anului trecut.
Astfel, Gazprom vrea 252,5 dolari pentru un metru cub de gaz. Dar Gazprom, care este acționar majoritar al companiei Moldovagaz, a cerut cu mai puțin de o lună în urmă, majoraraea tarifelor la gaze cu 48%.
La două zile după ce Moldovagaz a cerut creșterea tarifelor, Gazprom a anunțat că va sista livrările de gaze naturale către Republica Moldova dacă datoriile acumulate de Moldovagaz, de 5,2 miliarde de dolari, nu sunt plătite.
Moldovagaz a justificat cererea către ANRE prin diferența de curs valutar și amenințările lansate de Gazprom.
Datoria pe care Moldovagaz o are către Gazprom, de 5,2 miliarde de dolari, aparține în proporție de 90% regiunii transnistrene, care este controlată de Rusia.
„Tariful nu are nici o legătură cu datoriile companiei către „Gazprom”. Ei (Moldovagaz – n.r.) justifică așa cum le convine lor. Până la urmă contează decizia ANRE”. (…) „Din cele 48 de procente care au fost solicitate de „Moldovagaz”, doar 4% sunt motivate – se explică prin deprecierea leului în raport cu dolarul”, spune fostul șef al ANRE, Victor Parlicov.
„Amânarea revizuirii tarifului la gaze va conduce la majorarea pierderilor și, în cele din urmă, compania va fi pusă în imposibilitate de a mai livra gaze naturale”, a explicat șeful Secției economie din cadrul Moldovagaz, Ilie Tutunaru.
Tariful mediu actual pentru gazele consumate de în Republica Moldova este 5.566 lei pentru o mie de metri cubi (echivalentul a 278 de euro). Acest tarif a fost calculat la valoarea dolarului de 11,9 lei moldovenești încă în 2011. La ora actuală 1 USD = 18,7 lei moldovenești.
Noul contract încheiat între Moldovagaz și Gazprom la sfârșitul anului trecut prevedea o scădere a tarifului cu 38 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz importat din Rusia. Noul tarif a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2015.