Interdicțiile de intrare pe teritoriul Republicii Moldova primite de jurnaliștii ruși ar putea avea consecințe în planul relațiilor bilaterale.
Acțiunile autorităților de la Chișinău sunt catalogate de MAE al Rusiei drept ,,neîntemeiate” și ,,ilegale”. O declarație în acest sens a fost emisă de diplomația rusă luni.
Autoritățile Republicii Moldova au refuzat în repetate rânduri să permită accesul unor ziariști ruși de la televiziuni sau publicații cunoscute ca instrumente de propagandă ale Moscovei. Totodată, în Parlamentul de la Chișinău a fost înaintat un proiect de lege care ar interzice retransmiterea unor programe rusești în Republica Moldova.