Românii din Paris s-au mobilizat în această seară și au adresat un mesaj public referitor la expulzarea liderului unionist George Simion de către autoritățile de la Chișinău, care se tem de ieșirea masivă în stradă a populației pentru Unire.
,,Dați-le voie tinerilor români peste Prut!” și ,,Stop intimidărilor” sunt mesajele compuse de românii din Franța solidari cu cei din Țară care doresc Reunirea cu Basarabia și pe care clasa politică de la Chișinău îi tratează ca pe niște amenințări la adresa securității naționale.
Clubul Liberal Paris, de asemenea, condamnă ferm expulzarea lui George Simion. ,,Credem că expulzarea cetățeanului european George Simion arată fața adevărată a guvernării „pro-europene” din Chișinău, care seamănă din ce în ce mai mult cu regimul Voronin din aprilie 2009”, se arată într-o declarație a Clubului Liberal. ,,Remarcăm ca această expulzare contrastează flagrant cu faptul că conducătorii regimului de la Tiraspol se plimbă nestingherit prin Chișinău împreună cu bodyguarzii lor din KGB, care au luptat cu arma în mâini contra Republicii Moldova”, mai scriu membrii Clubului.
Clubul Liberal Paris îi îndeamnă pe cetățenii Republicii Moldova să participe la manifestația de sâmbătă, 16 mai, ora 14:00, ,,pentru a protesta contra abuzurilor guvernării și pentru a nu permite instaurarea unei dictaturi în Republica Moldova”.
Președintele Acțiunii 2012, o platformă de peste 30 de organizații nonguvernamentale de pe cele două maluri ale Prutului, din mai multe state europene și din SUA, care militează pentru unirea României cu Republica Moldova, a fost reținut în jurul orei 18:00 la Chișinău, de colaboratori ai SIS, și a fost condus la graniță de aceștia, fiind informat că a fost declarat persona non grata în Republica Moldova pe o perioadă de cinci ani de zile, fără alte explicații.
Potrivit liderului unionist, măsura autorităților de la Chișinău vine ca o tentativă de a împiedica ieșirea a zeci de mii de oameni în stradă în Piața Marii Adunări Naționale, pe 16 mai, la o manifestație organizată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei.
Bucureștenii au anunțat că vor protesta joi, ora 17:00, în fața ambasadei Republicii Moldova în România (Aleea Alexandru, nr. 40), iar chișinăuenii vor ține o conferință de presă în legătură cu acest subiect și cu manifestația de pe 16 mai de la ora 11:00, la Info-Prim Neo.